Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 21 sep /Agerpres/ - Nimeni nu este interesat de cumpărarea TAROM, iar la întâlnirea avută cu Eugen Davidoiu, fostul director general al companiei, i-am recomandat restructurarea companiei, a precizat Nicolae Demetriade, preşedintele World Travel şi fost director al operatorului aerian, într-un punct de vedere transmis AGERPRES.
'La acea întâlnire (aranjată de un prieten al domnului Davidoiu, care voia să-i facă un serviciu, fiindcă nu ştia nimic despre TAROM) i-am explicat noului director general despre istoria recentă a companiei şi despre starea în care se afla, la acel moment, recomandându-i, în mod ferm, că fără restructurare nu are nicio şansă de reuşită. Nu s-a vorbit nimic despre o posibilă vânzare a TAROM, fiindcă ştim cu toţii că nimeni nu este interesat de cumpărarea TAROM, dovadă fiind declaraţiile fostului prim-ministru Victor Ponta, după întoarcerea dintr-o vizită făcută în Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Turcia, unde a discutat cu autorităţile responsabile despre o posibilă preluare a TAROM de către o companie din ţările respective. Din păcate pentru TAROM, nimeni nu a fost şi nici nu este interesat să cumpere TAROM', a spus Demetriade.
Potrivit acestuia, discuţiile avute cu Davidoiu pot fi confirmate de prietenul său, care a fost de faţă.
'Domnul Davidoiu îşi arogă o importanţă deosebită dacă a crezut că cineva i-a sugerat să vândă compania. Domnul Davidoiu ar fi fost în stare să ia decizii importante? Fiindcă ne informează că abia a reuşit să schimbe organigrama în Consiliul de Administraţie. Care este legătura între o aşa-zisă sugestie de vânzare a companiei către o firmă arabă şi pierderea de 104 milioane lei înregistrată de TAROM în primul semestru din 2017, când la conducere (patru luni) a fost domnul Davidoiu? Nicio legătură. Este vorba doar despre incompetenţa managementului, care a declarat comisiei parlamentare că nu trebuia să-şi dea demisia, că tot ce a făcut în şapte luni a fost în interesul companiei. Interesul companiei era să o redresaţi financiar, nu să triplaţi pierderile. Dacă aţi reuşit să faceţi ordine în companie amenajând o magazie într-o sală de şedinţe şi unind două birouri de achiziţii într-un serviciu şi să consideraţi o faptă de vitejie că aţi închiriat două avioane (nu din banii produşi sub conducerea dumneavoastră, fiindcă dumneavoastră aţi generat doar pierderi) din banii strânşi în alte perioade (2001-2007) înseamnă că a fost o greşeală numirea dumneavoastră la conducerea companiei TAROM, iar decizia Guvernului de a vă schimba a fost salutară, doar că a venit destul de târziu', a susţinut Demetriade.
El a mai arătat că, deşi este pentru prima oară când se face o astfel de analiză asupra TAROM (audierile de marţi din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor - n. r.), nu este convins că vor urma măsuri efective din partea Ministerului Transporturilor pentru redresarea companiei.
'Afirm acest lucru, având în vedere că din luna iunie 2013 am tras nenumărate semnale de alarmă faţă de situaţia companiei, atât în cadrul Consiliului de
Administraţie al TAROM, în AGA TAROM, prin informări constante la nivelul conducerii MT sau în mass-media. În demersurile mele încercam să conving de necesitatea restructurării urgente a companiei, singura măsură care ar fi determinat o nouă repoziţionare a TAROM în piaţa de aviaţie, restructurare care, asociată cu un business plan realist, ar fi permis ajungerea la un echilibru financiar şi şansa de a stabili o strategie coerentă de dotare a companiei cu avioane. Schimbările frecvente la conducerea MT şi în cadrul Consiliului de Administraţie al TAROM au cauzat grav companiei, care a ajuns să fie gestionată pompieristic şi să reziste doar graţie acumulărilor financiare de cash realizate până în anul 2007, dată după care putem spune că s-a demolat business-ul, că deciziile luate au fost ca o aruncare de zaruri', a mai arătat preşedintele World Travel.
Potrivit acestuia, se încearcă acreditarea ideii că TAROM nu are oameni pregătiţi.
'Este fals şi este doar o alegaţie. Cu aceiaşi oameni, TAROM a reuşit să devină până în 2007 cea mai consolidată companie aeriană din punct de vedere financiar. Ceea ce s-a întâmplat cu TAROM în ultimii nouă ani este din cauza incapacităţii conducătorilor, lipsei lor de abilităţi manageriale. Răspunsurile date de fosta conducere a TAROM la audierile din Comisia pentru transporturi în majoritate au fost jalnice. Actualul director general, căruia îi expiră mandatul, este un bun pilot, dar nu putem să-i cerem să fie şi bun manager de companie aeriană. Ceilalţi directori executivi au fost schimbaţi în ultimele două luni cu persoane care nu au nicio legătură cu business-ul, care nu cunosc nimic despre companie. Dacă adăugăm şi componenţa Consiliului de Administraţie, înţelegem de ce şansele TAROM de supravieţuire sunt infime', a explicat Demetriade.
În data de 19 septembrie, Eugen Davidoiu, fostul director general al TAROM, a susţinut că în primele săptămâni după preluarea funcţiei au fost discuţii cu anumite persoane, printre care şi un consilier al unui premier, în cadrul cărora s-ar fi "sugerat" ca operatorul aerian să meargă la o companie arabă.
Acesta a făcut afirmaţiile în urma unor întrebări venite de la deputatul Eugen Rădulescu, vicepreşedintele Comisiei pentru transporturi din Camera Deputaţilor.
"Aveţi o cunoştinţă, un domn Demetriade? Îl cunoaşteţi? Există o conexiune între acest domn Demetriade şi o companie arabă şi dorinţa aceste companii arabe, prin acest domn Demetriade - am înţeles că a avut o agenţie de voiaj în Bucureşti şi ar susţine în continuare ca să vină director general, o să auzim peste două zile, o doamnă care a lucrat tot în compania dânsului şi care este reprezentanta acestei companii arabe. Aveţi cunoştinţă de acest lucru?", a întrebat Eugen Rădulescu.
Fostul director general al TAROM Eugen Davidoiu a precizat că s-a întâlnit cu acea persoană în prima sau a doua săptămână după preluarea funcţiei, la fel şi cu un consilier al unui premier.
"Da, am auzit şi eu aceste lucruri. Le-am auzit după ce am plecat. În prima săptămână sau a doua, domnul Demetriade a făcut să ne întâlnim într-un loc, iar aceea a fost prima şi ultima întâlnire cu domnul Demetriade, care îmi sugera anumite lucruri. (...) Nu ştiu dacă instituţiile statului, care ar trebui să fie peste tot, şi chiar în TAROM, au cunoştinţă despre lucrurile astea. Domnul Demetriade şi altcineva, care a fost în Consiliul de Administraţie al TAROM, fost consilier al unui prim-ministru, tot în prima sau a doua săptămână, mi-a explicat că TAROM trebuie să plece către o anumită companie arabă, iar aeroportul către o anumită zonă... posibil că nu am dat atenţie acelor lucruri. Nu mai vreau să mai intru în această polemică. Am plecat (din companie - n. r.), am făcut foarte bine, că aceste lucruri merg mai departe. Aceste interese se vor vedea mai devreme sau mai târziu. (...) Dumnealui sugera, într-un fel, cum ar trebui să fie condusă compania. Am preferat să îi ascult pe cei din interiorul companiei şi să continuăm demersurile în interesul statului român", a explicat Davidoiu.
Fostul premier Victor Ponta a confirmat în data de 23 august, într-o postare pe Facebook, că a vrut să vândă TAROM, aşa cum a afirmat în spaţiul public un fost director al companiei, informaţia fiind "una absolut corectă".
"În anul 2015 (nu 2013) am avut discuţii personale, oficiale şi detaliate la nivel de CEO sau preşedinte cu Turkish Airlines, Qatar, Emirates şi Etihad (patru din cele mai puternice şi bogate companii aeriene din lume), le-am prezentat intenţia Guvernului României de a avea un investitor strategic pentru TAROM - care să ofere aeronave noi şi de mai multe tipuri, să mărească semnificativ numărul de destinaţii, să modernizeze şi să aibă un plan clar de dezvoltare pe termen lung! Ca argument principal am prezentat datele oficiale (...) care arătau că, începând cu 2011 până în 2015, TAROM şi-a redus în fiecare an pierderile - acum vedeţi că această situaţie s-a schimbat în 2016 cu Guvernul 'Tehnocrat', iar în 2017 cu Guvernul "Dragnea" dezastrul vine cu paşi mari!", a scris deputatul PSD.
Potrivit acestuia, TAROM nu poate să supravieţuiască doar cu promisiuni pompoase în competiţia de pe piaţa europeană şi mondială.
"Spre deosebire de prostiile populiste anunţate de cuplul comic Dragnea-Cuc, eu ştiu sigur că TAROM nu poate să supravieţuiască singur cu discursuri pompoase în competiţia de pe piaţa europeană şi mondială! Dincolo de problemele generate de competiţia cu firmele low-cost, TAROM are prea mulţi angajaţi 'la sol', management politic şi neprofesionist, iar ratele pentru achiziţiile faraonice fără noi venituri vor epuiza rapid şi ultimele resurse din conturi. Faptul că ai cumpărat la suprapreţ două aeronave refuzate de Pegasus (o companie privata din Turcia care are deja o flotă de trei ori mai mare decât TAROM) şi că la sosirea acestora s-au bulucit pe pistă şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi prim ministrul şi ministrul Transporturilor arată doar o mentalitate de ţară săracă latino-americană, care se miră când vede un avion mediu curier (între timp Wizz Air sau RyanAir îşi mai cumpărau câteva zeci şi luau milioane de pasageri din România)! Directorul general al TAROM a demisionat, dar Consiliul de administraţie rămâne pe poziţii. Cine sunt administratorii TAROM: un tânăr de 33 de ani din Giurgiu, un fost agent de vânzări şi un grup de angajaţi 'născuţi' consilieri", a afirmat fostul premier. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Oana Tilică)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.