Tarom nu poate să coreleze cheltuielile cu costul biletului (director financiar)

 •  Economie
2407 afişări

Tarom nu poate să coreleze cheltuielile cu costul biletului, în acest moment, de aceea avem bugetat un deficit pentru acest an, a declarat, marți, Alexandru Frunză, directorul financiar al companiei Tarom, în cadrul audierii în Comisia pentru transporturi din Camera Deputaților.

bf417555-e7f8-4084-91aa-7e33f103ce9c

"Noi am estimat în 2017 că o să facem 1,24 miliarde de lei venituri. Cheltuielile sunt prognozate cu 41 milioane lei mai mari decât veniturile. Am bugetat un deficit pentru acest an deoarece în acest moment compania nu poate sa coreleze cheltuielile cu costul biletului. Suntem într-un proces de reorganizare pentru a atinge un break-even (prag de rentabilitate n.r.)", a spus Frunză.

El a precizat că până în acest moment compania a făcut 9.571 curse din 19.308 prognozate.

"În 2017, până în acest moment am făcut 9.571 de curse și au fost bugetate 19.308 pe tot anul. Orele bloc au fost bugetate la 75.392 și în semestrul I am făcut 35.648. Pasagerii transportați sunt de 1,211 milioane din 2,649 milioane estimați", a mai arătat oficialul Tarom.

Premierul Mihai Tudose a efectuat la finele lunii august o vizită la sediul TAROM, după ce, pe 18 august, Tudose i-a atras atenția ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, cu privire la pierderile înregistrate de compania TAROM și i-a cerut explicații acestuia pe tema lipsei de control din partea reprezentanților ministerului privind șantierele de construcție a autostrăzilor.

Două zile mai târziu, Corpul de control al premierului începea verificări la TAROM și la Compania Națională de Investiții.

Pe 21 august, Consiliul de Administrație al TAROM a luat act de demisia lui Eugen Davidoiu din funcția de director general provizoriu și l-a desemnat pe Florin Susanu pentru a prelua această funcție, cu un contract de mandat de o lună.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe