COTAR solicită ANAF să verifice modul în care UBER încasează bani de la clienți

 •  Economie
660 afişări

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF) să verifice modul în care cei care fac transport de persoane în spatele aplicației UBER încasează bani de la clienți, se arată într-un comunicat COTAR, remis miercuri, AGERPRES.

16c61328-f4a5-467c-b4d4-4aa9dcabf0e1

"Suntem surprinși să constatăm că firma UBER își face publicitate cu anunțul introducerii plății cash pentru serviciile de transport persoane. Serviciul autointitulat de ride-sharing UBER — autointitulat pentru că ride-sharing nu există, din punct de vedere legal, în România — va introduce, începând de astăzi, un proiect pilot prin care o parte dintre clienții companiei vor avea posiblitatea de a plăti și cash cursele, primind, totodată, și posiblitatea de a primi curse gratuit, atunci când fac trecerea către card(...) Vrem să știm cum reușesc aceste firme să funcționeze și să încaseze bani fără autorizații și fără să respecte legile românești. Vrem să înțelegem dacă se face lobby pentru ca aceste firme să fie protejate și cine sunt persoanele implicate în această activitate de lobby", se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, COTAR mai solicită autorităților măsuri de stopare a acestor activități ilicite de transport, în vederea creării unui cadru concurențial real și asigurarea predictibilității necesare investițiilor, transportatorii precizând că dacă autoritățile nu vor acționa asupra evaziunii fiscale și transportului neautorizat, aceștia vor recurge la toate modalitățile de protest legale.

În comunicat se spune că firma de transport UBER a făcut un anunț privind încasarea banilor cash de la persoanele pe care le transportă, în pofida faptului că UBER nu deține o autorizație pentru funcționarea unui dispecerat, așa cum prevede legea taximetriei, dar nici pentru aparatele de taxare conform legii în vigoare.

Totodată, Confederația de Transportatori dorește să știe cum astfel de firme funcționează și încasează bani, fără autorizații și fără să respecte legile românești.

"Vrem să înțelegem dacă se face lobby pentru ca aceste firme să fie protejate și cine sunt persoanele implicate în această activitate de lobby. Salutăm controalele făcute în trafic de ANAF, de Poliția Rutieră sau de Poliția Locală și alte instituții abilitate ale statului, dar le cerem autorităților să facă aceste controale și la firmele neautorizate, care fac transport ilegal și încasează bani fără a avea o bază legală, nu doar la transportatorii autorizați, așa cum s-a întâmplat până acum", mai spune COTAR.

C.O.T.A.R. — Este o organizație patronală reprezentativă la nivel național a transportatorilor rutieri de persoane, școlilor de conducători auto, a transportatorilor în regim de taxi și închiriere, precum și a service-urilor auto din România, având o structură federativă, cu personalitate juridică, independentă, nonprofit, nonguvernamentală și apolitică.

AGERPRES/(AS — autor: Cătălin Trandafir, editor: Nicoleta Gherasi)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe