Costin (BNS): Din 120 de țări monitorizate, România e singura cu un sistem de securitate socială exclusiv în cârca salariatului

 •  Economie
4551 afişări

Din 120 de țări monitorizate, în care există un sistem de securitate socială dezvoltat, niciuna nu a lăsat plata contribuțiilor sociale exclusiv "în cârca salariatului", așa cum vor să procedeze autoritățile din România, a susținut, miercuri, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, într-o conferință de presă.

cd130f66-08eb-4158-8073-f11f75728962

Mai mult, există trei țări în care sistemul de securitate socială este asigurat în întregime de angajator, respectiv Islanda, Rusia și Ucraina.

Potrivit lui Dumitru Costin, măsura transferării contribuțiile sociale integral în sarcina angajatului, care se va aplica în România de la 1 ianuarie 2018, încalcă flagrant convenții internaționale ratificate de statul român cu privire la sistemele de securitate socială, recomandări ale Organizației Internaționale a Muncii sau directive europene.

Totodată, el a atras atenția asupra faptului că toate riscurile demografice și de sustenabilitate a sistemului de pensii și a celui de sănătate vor fi transferate către salariat. În plus, aplicarea acestei măsuri va duce la împovărarea angajatului și la diminuarea veniturilor sale.

"Rămân fără finanțare asigurările de șomaj, rămân fără finanțare asigurările în caz de accidente de muncă și boli profesionale. Uitați-vă la ce s-a întâmplat ieri, la Orăștie! Acolo au avut și vor avea în continuare de suferit oameni. Acolo vor apărea costuri, spitalizări, recuperări medicale. Cine va acoperi aceste tipuri de costuri? De asemenea, rămân fără finanțare sistemele de garantare a creanțelor salariale în cazul insolvenței angajatorului și totodată asigurările pentru concedii medicale și indemnizații. Această translatare a contribuțiilor doar pe angajat va duce la o măsură care va afecta veniturile nete ale acestora", a avertizat Costin.

Președintele BNS a precizat că, la ora actuală, contribuțiile sociale sunt suportate în proporție de 42% de către angajat și 58% de către angajator, față de anul viitor, când totalul contribuțiilor sociale va trebui să fie plătit exclusiv de angajat.

Dumitru Costin a adăugat că sistemul de securitate socială din România în 2018 va avea două componente majore și anume bugetul de asigurări sociale, cu fondul public de pensii, în care rămâne un singur contribuabil, respectiv angajatul, care va plăti o contribuție de 25% din salariul brut, și fondul național unic de asigurări de sănătate, la care, de asemenea, angajatul va contribui cu 10%.

"BNS propune păstrarea actualului sistem de securitate socială, păstrarea mecanismului actual de finanțare și identificarea, împreună cu partenerii sociali, de către Guvern, împreună cu patronate și sindicate, a acelui pachet de măsuri care să ducă la creșterea sustenabilității sistemului, dar și a gradului de adecvare a prestațiilor. De asemenea, o a două teză majoră, asupra căreia atragem atenția, este nevoia de modificare, în regim de urgență, a legii evaziunii fiscale și a Codului Fiscal, conform deciziei CCR 363/2015, respectiv reintroducerea răspunderii penale pentru reținerea și nevirarea impozitelor cu reținere la sursă și concomitent completarea Codului Fiscal, prin indicarea, în mod concret, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor cu reținere la sursă", a explicat Costin.

Blocul Național Sindical a lansat miercuri campania socială "Nu experimentelor sociale pe români!", care dorește, pe de o parte, să atragă atenția asupra felului în care aceștia sunt subiecți ai unui experiment social, iar pe de altă parte să stopeze situația ca România să devină unica țară din lume în care contribuțiile sociale sunt aruncate doar pe umerii angajaților.

Campania se adresează tuturor românilor, actuali sau viitori beneficiari ai sistemului de asigurări sociale, indiferent dacă aceștia sunt sau nu membri de sindicat, indiferent dacă sunt angajați, șomeri, elevi, studenți, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

"Intenția Guvernului de a transfera contribuțiile sociale exclusiv în sarcina angajatului este una care dovedește felul în care actualii guvernanți ignoră nu doar legislația europeană și internațională în vigoare, dar și nevoile și drepturile cetățenilor români, obligați să fie cobai pentru măsuri și politici netestate nicăieri în lume", afirmă reprezentanții BNS.

AGERPRES/(A — autor: Cătălin Trandafir, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe