Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Seul, 10 sep /Agerpres/ - Noul smartphone Samsung Galaxy Note 8 a atins un nivel record de rezervări în Statele Unite ale Americii, unde va fi lansat la comercializare pe 15 septembrie, a anunţat compania sud-coreeană, citată de agenţia EFE.

Samsung Electronics nu a dezvăluit numărul exact de rezervări, dar a subliniat că, din 24 august, cererile pentru noua phabletă Galaxy Note 8 au fost cele mai mari pentru modelul hibrid între smartphone şi tabletă.

Liderul mondial în comercializarea de telefoane inteligente a anunţat săptămâna aceasta că modelul Galaxy Note 8 a ajuns la 400.000 de cereri în primele zile de rezervare în Coreea de Sud, unde va fi lansat la vânzare pe 21 septembrie, depăşind de departe cererile pe care le înregistrase pentru modelul anterior.

Gigantul tehnologic sud-coreean încearcă să se refacă şi să treacă în uitare criza bateriilor modelului Note 7, care luau foc instantaneu în timpul încărcării şi au dus la o retragere fără precedent a produsului de pe piaţă.

Ultimul smartphone şi primul model de telefon pe care l-a lansat după eşecul Note 7 a fost Galaxy S8, care, de asemenea, a fost bine primit pe piaţă, cu 550.000 de rezervări în primele două zile.

Vânzările bune ale modelelor din gama înaltă S8 şi S8+ la nivel global au sprijinit substanţial încasările Samsung în cel de-al doilea trimestru al anului, acestea crescând cu 13 %. Compania încearcă să continue să-şi îmbunătăţească rezultatele cu Note 8.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.