COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Frankfurt, 26 oct /Agerpres/ - Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să menţină sprijinul acordat economiei atât timp cât va fi necesar, lăsând nemodificate dobânzile, în aşteptarea creşterii inflaţiei, transmite Reuters.

Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

Potrivit unei estimări preliminare publicate recent de Oficiul european de statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas stabilă în luna septembrie, la 1,5%.

Luna aceasta, FMI a cerut BCE şi altor bănci centrale să nu renunţe la programul de relaxare cantitativă "până când există indicii ferme că inflaţia a revenit la ţintă".

Misiunea principală a BCE este stabilitatea preţurilor, definită ca o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Timp de aproape trei ani, inflaţia în zona euro s-a situat sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE şi, conform noilor estimări, nici în următorii ani nu se va apropia de obiectivul ţintă.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 12:30 GMT, ocazie cu care preşedintele BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.