COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 aug /Agerpres/ - Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, în şedinţa din data de 30 august 2017, diminuarea cu 50% a cotei aplicată asupra veniturilor obţinute de brokerii de asigurare, prin modificarea prevederilor Regulamentului 16/2014 privind veniturile ASF, se arată într-un comunicat al instituţiei remis, joi, AGERPRES.

'Decizia vine în sprijinul dezvoltării şi reaşezării sectorului asigurărilor, în contextul în care vedem deja primele efecte pozitive ale pachetului legislativ, care a introdus principii noi pe această piaţă', a declarat preşedintele ASF, Leonardo Badea.

Cota va fi redusă de la 0,2% la 0,1% din venituri, măsura urmând să intre în vigoare de la data de 1 octombrie 2017.

La rândul său, vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, responsabil de sectorul asigurări-reasigurări, susţine că decizia Consiliului ASF contribuie la consolidarea rolului pe care îl are activitatea de intermediere în piaţa de asigurări din România.

"Apreciem că această decizie contribuie, în mod evident, la consolidarea rolului pe care îl are activitatea de intermediere în piaţa de asigurări din România. Măsura adoptată este una proactivă, ce se circumscrie strategiei ASF de susţinere şi de consolidare a pieţei asigurărilor şi de creare a premiselor de creştere a gradului de satisfacţie a asiguraţilor, inclusiv prin reducerea costurilor de intermediere", a afirmat vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu.

Modificarea Regulamentului 16/2014 va fi publicată în Monitorul Oficial, mai spun reprezentanţii autorităţii.

Brokerii de asigurare activi pe piaţa românească au intermediat în anul 2016 prime brute de 6,2 miliarde lei şi au încasat venituri totale de peste un miliard de lei, potrivit datelor Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR).

În 2016 au fost active pe piaţa locală 327 de firme de brokeraj, iar gradul de intermediere s-a situat la 66,14%.

ASF a fost înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, sectoare care însumează peste 10 milioane de participanţi. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica )

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.