Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 11 aug /Agerpres/ - Comisia Europeană (CE) a anunţat că 15 state sunt afectate de extinderea scandalului care implică ouă contaminate cu substanţa toxică denumită fipronil, transmit Reuters şi DPA.

Ouăle contaminate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Irlanda, Italia, Luxemburg, România, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Danemarca, precum şi în două state din afara UE, respectiv Elveţia şi Hong Kong, a afirmat Daniel Rosario, purtător de cuvânt al CE.

De asemenea, Comisia Europeană a informat că intenţionează să convoace în 26 septembrie o reuniune ministerială "pentru a trage învăţăminte relevante" din scandal.

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda, al doilea mare exportator de păsări, după SUA.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că această substanţă este moderat toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.

La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziţilor. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanţa activă din mai multe insecticide, fipronil, produs şi de firma germană BASF. Această moleculă, utilizată în mod obişnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor şi căpuşelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanţă pe care a achiziţionat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision. Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantităţi mari de fipronil din România. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.