COD GALBEN: 04-12-2021 ora 18 Intre 18:30 si 23:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Argeş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 iul /Agerpres/ - România ar deveni singurul stat membru al Uniunii Europene care lasă plata contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate exclusiv în sarcina angajatului, se arată într-o analiză a PwC România, transmisă vineri AGERPRES.

'Ministerul de Finanţe a comunicat ieri că, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmând să scadă de la 39,25%, cât sunt în prezent, la 35%, iar nivelul impozitului pe venit se va reduce cu 37,5% de la 16% la 10%. România ar deveni, astfel, singura ţară din Uniunea Europeană care lasă contribuţiile sociale exclusiv în sarcina angajaţilor. Acest sistem nu se aplică în niciun alt Stat Membru, pentru că implicarea angajatorului în plata contribuţiilor a avut ca scop, încă de la începuturile introducerii acestora, susţinerea anumitor categorii de persoane care beneficiază de ajutor social fără, însă, a contribui la sistem (ex. elevi, studenţi, pensionari care beneficiază de asigurarea socială de sănătate fără plata contribuţiei)', susţine Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

Totodată, analiza de specialitate relevă faptul că, în medie, la nivel european, contribuţiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaţilor.

"În medie, la nivel european, contribuţiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaţilor. Potrivit calculelor PwC, media contribuţiilor sociale suportate de angajator în statele UE este de 23,57%, pe când media contribuţiilor angajaţilor este de doar 13,35%. Iată, deci, că Executivul doreşte să crească nivelul contribuţiei angajaţilor în România la aproape de 3 ori media europeană şi să elimine contribuţia angajatorului", conform sursei citate.

Experţii PwC România subliniază că pentru ca angajaţii să nu fie afectaţi de această creştere a poverii fiscale in sarcina lor, angajatorul ar trebui sa le crească salariile brute, potrivit programului anunţat de Guvern, cu 22,75%. 'Conform prevederilor legale actuale, angajatorii din mediul privat nu pot fi obligaţi să modifice nivelurile salariale, decât pentru salariaţii plătiţi la nivelul salariului minim pe economie, contractele de muncă fiind înţelegeri private, iar statul nu poate impune modificarea acestora fără acordul părţilor', notează compania de consultanţă.

În plus, specialiştii atenţionează asupra faptului că pot apărea situaţii în care angajaţii vor avea un salariu mic cu circa 22%

'Poate că cei mai mulţi dintre angajatori vor înţelege să acopere acest cost suplimentar care va reveni angajaţilor, prin creşterea salariilor, însă nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple în toate cazurile. Astfel, pot apărea situaţii în care angajaţii vor avea un salariu net mai mic decât în prezent cu circa 22%. Pe de altă parte, aceste efecte vor fi parţial contrabalansate de reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10%', explică Mihaela Mitroi.

Ministerul de Finanţe a comunicat, joi, că, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmând să scadă de la 39,25%, cât sunt în prezent, la 35%, iar nivelul impozitului pe venit se va reduce cu 37,5% de la 16% la 10%.

" Programul de guvernare 2017 - 2020 conţine un pachet de măsuri ce vizează contribuţiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeaşi data de 1 ianuarie 2018, se are în vedere şi reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuţii vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului. În acest sens, sumele reprezentând CAS şi CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creşterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei şi implicit o pensie mai mare", se menţionează în comunicatul ministerului de resort.

Conform MFP, măsurile nu vor implica creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator. Totodată, având în vedere şi scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat.

Miercuri, prim-ministrul Mihai Tudose a declarat că, atât timp cât va ocupa funcţia de şef al Executivului, măsura privind trecerea obligaţiei plăţii CAS şi CASS din sarcina angajatorului în sarcina angajatului nu va fi aplicată.

"Vă spun în fiecare zi, da? Tot... Şi mâine o să mă întrebaţi, dar ca să rezolvăm, da", a afirmat Tudose, întrebat dacă plata CAS şi CASS nu se mută deloc nici pentru salariul minim, nici pentru alte salarii în sarcina angajatului.

Taxele de genul CAS, CASS vor rămâne pe modelul actual, vor fi plătite de angajator, anunţase marţi premierul Mihai Tudose.

"Toate taxele de genul acesta, CAS, CASS, vor fi plătite de angajator, fiindcă astfel riscăm", a afirmat Tudose.AGERPRES.AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Daniel Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.