FMI lansează o nouă formă de ajutor care nu implică bani

 •  Economie
878 afişări

Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat, miercuri, că va lansa un nou instrument de sprijinire a guvernelor care se confruntă cu dificultăți financiare, noutatea fiind că acest instrument nu implică bani, informează AFP.

596f0e89-1041-4943-b4e8-d012f3bcbde4

În loc să ofere credite ieftine, noul instrument al FMI va servi ca o dovadă de recunoaștere a programului de reformă al unui guvern. Beneficiind de aprobarea FMI, guvernele vor putea să acceseze alte forme de finanțare de la bănci și de pe piețele de obligațiuni, susține instituția financiară internațională.

"Noul instrument este conceput să ajute țările să deblocheze finanțare din partea creditorilor oficiali și a donatorilor privați (...) Permite țărilor să trimită un semnal de angajament față de reforme și să catalizeze finanțare din alte surse", informează FMI.

Potrivit FMI, la jumătatea lunii iulie, Consiliul de Administrație a aprobat noul Policy Coordination Instrument (PCI), care, spre deosebire de programele tradiționale ale Fondului, nu va avea criterii eligibile, atât timp cât țara nu are întârzieri în rambursarea plăților către FMI.

Astfel, în loc să ofere credite în schimbul aderării cu strictețe la un program convenit de reforme economice și financiare, și cu ținte de performanțe revizuite trimestrial, FMI se va concentra doar pe politicile guvernelor. "Politicile sprijinite de noul instrument vor trebui să îndeplinească aceleași standarde ca și cele impuse de un credit standard de la FMI", a precizat instituția.

Săptămâna trecută, FMI a relansat un mecanism utilizat foarte rar, conform căruia a aprobat un împrumut pe un an destinat Greciei, dar a amânat eliberarea fondurilor până când autoritățile de la Atena obțin o reducere a datoriei din partea zonei euro.

Deși nu este același lucru cu noul Policy Coordination Instrument (PCI), mecanismul FMI a permis Greciei să revină pe piețele de obligațiuni după o pauză de trei ani.

AGERPRES/(AS — autor: Constantin Balaban, editor: Daniel Badea, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe