COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 iul /Agerpres/ - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va înainta Parlamentului, în toamnă, un proiect pentru crearea unui Fond de garantare adresat pieţei de capital, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF.

El a precizat fondul este similar celui de garantare din sistemul bancar şi fondului de garantare din asigurări.

"Orice fond de garantare se adresează celor care în procesul investiţional, fie că e vorba de bancă sau de asigurări, pierd bani ca urmare a falimentului unei companii. În momentul de faţă există un Fond de compensare a investitorilor care este, însă, o entitate privată, o societate pe acţiuni şi care, din punctul meu de vedere, nu mai răspunde politicilor europene privind protecţia consumatorului. Este nevoie ca similar cu fondul de garantare din sistemul bancar şi asigurări să se creeze o entitate de sine stătătoare care să fie capabilă în orice moment în cazul unor falimente în piaţă să îi despăgubească pe investitori", a spus Ursache.

De asemenea, acesta a mai arătat că puterea pieţei noastre de capital este acum de a-i despăgubi cu până la 20.000 euro pe investitori.

"Proiectul va fi înaintat în această toamnă Parlamentului, odată cu începerea sesiunii parlamentare", a afirmat preşedintele ASF.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.