Amenzi de aproape 19 milioane de lei, aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu, în primul semestru al anului (raport)

 •  Economie
481 afişări

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au efectuat, în primele șase luni din 2017, un număr de aproape 18.700 acțiuni de control la nivel național, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de circa 19 milioane de lei, se arată în Raportul de activitate al instituției, consultat de AGERPRES.

bfe997b6-2484-4e5b-9ead-049d0b96459f

În intervalul ianuarie — iunie 2017, Garda de Mediu a dispus aplicarea a 670 de avertismente, 135 de acțiuni privind sistarea activității, 13 de propuneri se suspendare a acordurilor sau autorizațiilor de mediu, respectiv 20 de sesizări penale.

La nivelul primului semestru din acest an, numărul total al amenzilor aplicate a fost de 1.006, în cuantum de 18,871 milioane lei. Din totalul celor aproape 18.695 de controale, 14.349 au vizat domeniul controlului poluării, iar 4.346 domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate.

Potrivit sursei citate, la nivelul lunii iunie, comisarii GNM au întreprins 3.217 controale, fiind aplicate 169 de amenzi, în valoare de 3,243 milioane lei. Cele mai multe inspecții (2.400) au fost efectuate în domeniul controlului poluării, în timp ce 817 au vizat domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate.

În același timp, tot în iunie, au fost aplicate 117 de avertismente, 18 dispoziții de sistare a activității, o propunere de suspendare acorduri/autorizații de mediu și patru sesizări penale.

Conform GNM, autoritățile administrației publice locale se ocupă de salubrizarea localităților la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor și al sectoarelor municipiului București.

De asemenea, serviciul de salubrizare are în atribuții, printre altele: măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice, curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea acestora în funcțiune pe timp de polei sau de îngheț, colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și cele provenite din activități comerciale și instituții, dezinsecția, dezinfecția și deratizarea.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe