Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 25 iul /Agerpres/ - Normele metodologice privind lansarea programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români au fost publicate în Monitorul Oficial, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, remis marţi, AGERPRES.
"Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 s-au publicat în Monitorul Oficial nr. 597, de astăzi 25 iulie 2017", potrivit comunicatului.
Conform sursei citate, programul urmăreşte promovarea produselor şi serviciilor IMM-urilor româneşti pe pieţele externe, stimularea comunicării şi a parteneriatului în afaceri, în vederea internaţionalizării, dar şi pregătirea întreprinzătorilor în domeniul tehnicilor de promovare a produselor şi serviciilor.
Alocaţia financiară nerambursabilă este în cuantum de maximum 50.000 de lei/beneficiar/an, reprezentând maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile. Pentru 2017, se estimează finanţarea unui număr de minim 100 de IMM-uri româneşti.
Prin program se finanţează: participări individuale la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu, participări individuale la misiuni economice organizate în străinătate, crearea identităţii vizuale a unui IMM, realizarea unui site pe Internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi limba engleză/altă limbă de circulaţie internaţională; participări ale angajaţilor la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe; analize şi studii de piaţă; alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.
Data de la care se pot depune aplicaţiile în Program este 31 iulie, începând cu orele 10.00, iar sistemul de aplicaţii va fi deschis până vineri 4 august, orele 20.00. Acordarea finanţării se realizează în baza criteriului "primul venit- primul servit", în limita bugetului. Bugetul pentru anul 2017 este de 5 milioane de lei.
"În total, cu bugetul de 71 de milioane de lei, estimăm peste 1.600 de firme care să beneficieze de program, dar depinde de valoarea grantului. Anul acesta, la un buget de 5 milioane de lei, discutăm undeva la 150-200 de companii. Nu este puţin. Bugetul este mare, dacă ne uităm pe o perioadă de patru ani. E foarte important să lansăm programul anul acesta şi să vedem care sunt nevoile, cum putem să perfecţionăm pentru anul viitor. Este important atunci când lansezi un program să nu vii cu un buget foarte, foarte mare la început, mai ales când este vorba de un program sensibil din punctul meu de vedere, adică trebuie să înţelegem cum putem fi mai eficienţi. Iar în acest sens bugetul pentru anul viitor va fi de patru ori mai mare", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer.AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Nicoleta Gherasi)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.