Aproape 66% dintre antreprenorii români nu sunt de acord cu introducerea impozitului pe cifra de afaceri din 2018 (studiu)

 •  Economie
741 afişări

Aproape 66% dintre antreprenorii români nu sunt de acord cu înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri pentru toate companiile din România, începând cu 1 ianuarie 2018, în timp ce numai 28% susțin această măsură, conform unui sondaj realizat, în perioada 10 - 13 iulie 2017, la care au răspuns 385 de antreprenori.

f6b02fd7-016f-4097-be35-daeba30dbc6f

În opinia a 75,3% dintre antreprenori, cele mai afectate întreprinderi vor fi cele din sectoarele care înregistrează tradițional rulaje mari și margini de profit, iar 75,6% consideră că sectorul distribuției și al vânzărilor cu amănuntul va avea cel mai mult de suferit.

Sondajul privind înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri a fost realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), iar din cei 385 de antreprenori care au răspuns, 52,4% dețin o microîntreprindere, 19,5% o întreprindere mică, 19,5% întreprindere mijlocie, 2,4% întreprindere mare, 0,1% ONG (asociație, fundație), altă formă juridică (patronat) — 6,1%.

"Întrebați dacă sunt de acord cu înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri pentru toate companiile din România începând cu 1 ianuarie 2018, 65,9% au răspuns 'Nu', 28% au răspuns 'Da', iar 6,1% au oferit alt răspuns", se arată într-un comunicat al CNIPMMR remis AGERPRES.

La întrebarea "În cazul în care se va înlocui impozitul pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri pentru toate companiile, ce cotă de impozit considerați că ar trebui avută în vedere?", 78,3% au răspuns că aceasta ar trebui să fie de 1%, 12,5% au considerat că aceasta ar trebui să fie de 2%, iar restul de 9,2% au considerat că trebuie să fie de 3%.

De asemenea, respondenții au considerat că, în cazul în care se va înlocui impozitul pe cifra de afaceri, cele mai afectate întreprinderi vor fi cele din sectoarele care înregistrează tradițional rulaje mari și margini de profit mai scăzute (75,3%), întreprinderile care trebuie să își modernizeze dotările și să facă investiții (48,1%), întreprinderile care exportă, majorarea de impozit regăsindu-se în prețurile produsului final și afectând competitivitatea lor (35,8%) sau întreprinderile nou înființate (22,2%).

În ceea ce privește sectoarele cele mai afectate de înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri, sectorul distribuției și al vânzărilor cu amănuntul (75,6%) va avea cel mai mult de suferit confirm antreprenorilor intervievați, urmat de sectorul transporturilor (28,2%) și sectorul turismului (23,1%).

În plus, sectorul sănătate și asistență socială (34,9%) și cel al tranzacțiilor imobilare (34,9%) vor înregistra reduceri ale poverii fiscale din înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri.

Conform răspunsurilor antreprenorilor, în domeniul fiscal, aceștia consideră strict necesar pentru ei și pentru mediul de afaceri din România asigurarea predictibilitatea impunerii, stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii (74,1%), reducerea fiscalității (70,4%), asigurarea informării din timp a contribuabililor, cu modificarea/completarea codurilor "prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României" (35,8%)", se arată în document.

CNIPMMR consideră că este absolut necesar ca înainte de adoptarea unei hotărâri privind înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri să fie realizate analize de impact, testul IMM, fundamentări ample și dezbateri cu toate părțile interesate.

"Deși înainte de a lansa orice propunere de modificare legislativă cu impact asupra mediului de afaceri, guvernul ar trebui să realizeze Testul IMM, acest lucru nu se întâmplă. Astfel, CNIPMMR, tratând profesionist și responsabil acest subiect, a decis să realizeze un test IMM sub forma unui studiu care să reflecte percepția antreprenorilor din România cu privire la această modificare. Rezultatele sondajului au reflectat faptul că, cvasitotalitatea antreprenorilor intervievați se opun introducerii impozitului pe cifra de afaceri", afirmă Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

Potrivit sursei citate, aplicarea unei cote diferențiale de impozit pe cifra de afaceri generează dificultăți majore pentru întreprinderile noi și pentru cele care investesc, blochează înființarea și dezvoltarea societăților comerciale, poate crea discrepanțe concurențiale importante pentru întreprinzătorii români comparativ cu întreprinzătorii din celelalte state membre ale UE, afectând direct volumul exporturilor.

CNIPMMR solicită ca pentru reformele fiscale să fie respectate principiile fiscalității, respectiv asigurarea informării contribuabililor, cu modificarea/completarea codurilor 'prin lege, care intră în vigoare in termen de minimum 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I',  precum și predictibilitatea impunerii, conform cu care trebuie să se asigure 'stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii', 'pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii'.

"Principiile stabilității legislative și predictibilității sunt foarte importante, investitorii pentru realizarea unei investiții luând măsuri vizând veniturile și cheltuielile pe cel puțin 3 — 5 ani și luând în calcul toate elementele, inclusiv fiscale", se mai psune în comunicat.

Pentru reformele fiscale este necesară consultarea confederațiilor patronale reprezentative la nivel național, potrivit dispozițiilor legale în vigoare (...) care prevăd 'consultarea obligatorie a partenerilor sociali asupra inițiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social', coroborate cu dispozițiile din Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

În noul Programul de Guvernare 2017-2020 este menționată înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri, și anume: "vom introduce impozitarea veniturilor pentru toate companiile din România, (impozit pe cifra de afaceri) începând cu 01 ianuarie 2018. Acest impozit va înlocui impozitul pe profit și va avea 2 sau 3 trepte de impozitare".

AGERPRES/(AS — editor: Mariana Nica, editor online: Daniela Juncu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres