Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 iul /Agerpres/ - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide luni, 10 iulie, prima sesiune din anul 2017 pentru depunerea proiectelor de investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole şi a celor din sectorul pomicol, fondurile totale disponibile fiind de 112 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al AFIR transmis AGERPRES, sesiunea pentru submăsurile 4.2 şi 4.2a - Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole/pomicole se va desfăşura în perioada 10 iulie, ora 9:00 - 30 septembrie, ora 16:00.

"Fondurile alocate în această sesiune pentru submăsura 4.2 se ridică la 100 de milioane euro. Din acestea, 40 de milioane sunt destinaţi investiţiilor în dezvoltarea şi modernizarea unor capacităţi de procesare a produselor agricole şi 60 de milioane euro pentru crearea de noi unităţi de procesare a produselor agricole", se arată în comunicatul AFIR.

Pragul minim pentru Sm 4.2 este de 15 puncte, iar pragurile de calitate pornesc de la 45 de puncte în perioada 10 - 31 iulie, apoi 30 de puncte în luna august şi 15 puncte în luna septembrie.

Pentru investiţii în procesarea produselor pomicole prin submăsura 4.2a, în sesiunea din 2017 sunt alocaţi 12 milioane euro, iar pragul minim este de 10 puncte. Primul prag de calitate, aferent perioade 10 - 30 iulie este de 40 puncte. Pragul de calitate pentru luna august va fi de 25 puncte, iar cel pentru luna septembrie de 10 puncte.

'Pentru a putea beneficia pe deplin de oportunităţile pe care le oferă activitatea agricolă, este nevoie ca pe lângă producţie să existe şi procesare. Aceste submăsuri vin să finanţeze acea parte din lan?ul economic de care România are poate cea mai mare nevoie, şi anume procesarea - crearea de produse cu valoare adăugată, atât de necesare creşterii economice sustenabile. Este momentul ca ţara noastră să nu mai fie o furnizoare exclusivă de materie primă, ieftină, ci să ofere produse agroindustriale finite care să aducă plus valoare şi implicit creşterea contribuţiei sectorului agricol la Produsul Intern Brut', a declarat directorul general al AFIR, Adrian - Ionuţ Chesnoiu.

AFIR precizează că pentru această sesiune, plafonul maxim de depunere a proiectelor este de 200% faţă de suma anuală alocată fiecărei submăsuri, iar depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale se opreşte la termenul limită prevăzut sau înainte de acest termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate ajunge la 200% (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase). Această prevedere nu se aplică în primele 5 zile calendaristice ale sesiunii şi ale etapelor de depunere, când sesiunea va rămâne deschisă indiferent dacă suma alocată este epuizată.

"Parte din Subprogramul Pomicol, SubMăsura 4.2a - Procesarea produselor Pomicole sprijină financiar investiţiile în unităţile care procesează materie primă provenită din sectorul pomicol, prin realizarea de construcţii destinate unei etape sau întregului flux tehnologic (colectare-depozitare -sortare-condiţionare-procesare-comercializare). Sunt, de asemenea, finanţate investiţiile în infrastructura internă şi utilităţi, precum şi branşamente şi racorduri necesare proiectelor, sisteme de supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect etc. În plus, sumbăsura finanţează investiţiile în unităţi mobile de procesare", se arată în documentul agenţiei.

Beneficiari eligibili sunt întreprinderi individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate şi persoanele juridice (societăţi comerciale), inclusiv grupurile de producători.

Rata sprijinului public nerambursabil este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri şi forme asociative şi 40% pentru Întreprinderi Mari. În funcţie de obiectivele propuse prin proiect şi de tipul beneficiarului, sumele care pot fi accesate se încadrează între 600.000 şi 1,5 milioane euro.

De asemenea, 100 milioane euro sunt alocaţi pentru acest an submăsurii 4.2 - 'Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul produselor din sectorul agricol'. Aceste fonduri sunt destinate, de exemplu, investiţiilor care au ca scop construcţia, extinderea, modernizarea şi dotarea clădirilor unităţilor de procesare sau construcţii destinate unei etape sau întregului flux tehnologic.

Nu în ultimul rând, sunt finanţate investiţii în producerea şi comercializarea produselor vinicole propuse de solicitanţii care nu figurează în Registrul Plantaţiilor Viticole cu Declaraţia de producţie şi/sau cu Declaraţia de stocuri produse vinicole.

Beneficiarii submăsurii - persoane fizice autorizate, societăţi comerciale, cooperative agricole - pot obţine o rată a sprijinului public nerambursabil de maximum 50% din totalul cheltuielilor eligibile.

Astfel, pentru un proiect se pot obţine până la 2,5 milioane de euro, în funcţie de tipul beneficiarului şi investiţia propusă.

Lista cheltuielilor eligibile, precum şi toate condiţiile de accesare ale celor două Submăsuri sunt disponibile pe site-ul AFIR.

AFIR precizează că pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii au la dispoziţie Ghidul Solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenţiei, www.afir.info, la secţiunea 'Investiţii PNDR', în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.

Cererile de finanţare se vor depune on-line pe pagina oficială a Agenţiei, www.afir.info, în perioada menţionată. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.