Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 iul /Agerpres/ - Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au continua şi sâmbătă seria controalelor la unităţile de pe litoral şi au aplicat amenzi în valoare totală de 12.000 de lei unui număr de patru restaurante şi două magazine alimentare, potrivit unui comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.

"În cursul zilei de azi, 08.07.2017, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017, au verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare în unităţile aflate în zonele de interes turistic: Mamaia Nord, Mamaia Centru, Costineşti şi Mangalia", potrivit comunicatului.

În urma controalelor efectuate, inspectorii au constatat o serie de neconformităţi, respectiv: depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă; etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor alimentare.

Astfel, au fost sancţionate contravenţional patru restaurante şi două magazine alimentare, cu amenzi în valoare totală de 12.000 lei.

De asemenea, au fost confiscate şi retrase de la comercializare patru kilograme de produse alimentare, improprii consumului uman, cantitate care a fost dirijată către o unitate de neutralizare.

Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) aminteşte că unităţile aflate în zonele de interes turistic sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017. AGERPRES/(AS - editor: Florentina Cernat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.