Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 4 iul /Agerpres/- Proiectul de lege privind gestionarea domeniilor ".ro" ar trebui să ajungă pe masa Guvernului în septembrie, iar pentru redactarea acestui proiect a fost înfiinţat un grup de lucru, potrivit fostului ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Augustin Jianu.

"După finalizarea consultărilor publice pe marginea principiilor de reglementare, am înfiinţat un grup de lucru pentru redactarea proiectului de lege. Proiectul ar trebui să ajungă pe masa Guvernului în luna septembrie. Odată cu reformarea ROTLD (Romania Top Level Domain n.r.), ICI (Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică n.r.) ar avea resursele necesare pentru a oferi servicii competitive", a scris Jianu pe reddit.com, răspunzând la o întrebare.

Fostul ministru a atras atenţia şi că transpunerea Directivei NIS (Directiva UE privind securitatea reţelelor şi a sistemelor informatice) este obligatorie transpunerea, altfel România riscă un infringement.

Pe de altă parte, întrebat care este lucrul realizat la ministerul pe care l-a condus de care este cel mai mândru, Augustin Jianu a răspuns că echipa, deoarece, în cele 6 luni de mandat, s-a reuşit aducerea la zi a unor proiecte întârziate, dar şi respectarea calendarului asumat la începutul mandatului.

"Echipa. Am preluat ministerul fără secretari de stat, secretar general, secretar general adjunct, şef serviciu juridic sau consilieri; un minister cu resurse puţine şi probleme mari. Am început prin a construi o echipă de la zero, o echipă care să poată rezolva în regim de urgenţă problemele ministerului. În cele 6 luni de mandat am reuşit să aducem la zi proiecte care erau mult întârziate şi să respectăm calendarul asumat la începutul mandatului. Am actualizat ordinul privind scutirea de impozite pe venit pentru programatori, pentru a include şi companiile de outsourcing. Am lansat apelurile de proiect pentru finanţare prin POC. Am dus procesul de capitalizare a Poştei într-un stadiu avansat. Exemplele pot continua. Pentru un mandat de 6 luni progresul a fost semnificativ, iar acest lucru se datorează exclusiv echipei", a explicat Jianu.

La categoria eşec, acesta a menţionat negocierile cu Secretariatul General al Guvernului pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Servicii Electronice şi Cloud (ANSEC).

"Un exemplu ar fi înfiinţarea ca autoritate administrativă autonomă a Agenţiei Naţionale pentru Servicii Electronice şi Cloud, urmând modelul instituţional al ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii n.r.). ANSEC era menită să centralizeze toate resursele IT din administraţia publică şi să ofere servicii de eGuvernare şi servicii suport. În viziunea mea ar fi simplificat procesul de interoperabilizare şi ar fi oferit cetăţenilor o interfaţă unică în interacţiunea cu statul", a precizat fostul ministru al Comunicaţiilor.

Referitor la tehnologiile blockchain, acesta a subliniat că statul român ar trebui să devină conştient de aceste tehnologii, însă "din experienţa mea pot spune că procesul va fi extrem de lent".

În altă ordine de idei, întrebat despre părerea sa privind numirea actualului preşedinte al ANCOM, Augustin Jianu a precizat că aceasta nu a nici iniţiată, nici avizată de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, numirea fiind făcută de către Parlament, fără ca el să fie consultat.

Fostul ministru a vorbit şi despre OUG 13, menţionând că nu a fost de acord cu aceasta, "dar nici nu m-a întrebat nimeni".

"Nu era de competenţa Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. (...) Eram la guvern încă de la ora 16. Aşteptam avizul din partea CSAT pe Legea bugetului de stat. Şedinţa de Guvern a început în jurul orei 18 şi s-a încheiat la ora 19. Am aflat de ordonanţă în timpul şedinţei", a explicat Jianu.

În ceea ce priveşte planurile sale de viitor, Augustin Jianu a afirmat că următorul său proiect este un start-up în domeniul fintech, iar pe plan politic aşteaptă următoarele alegeri parlamentare.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.