COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lisabona, 27 iun /Agerpres/ - Tinerii vor beneficia de pe urma redresării economiei zonei euro, a afirmat luni şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, încercând să apere măsurile de stimulare a economiei adoptate de BCE, în faţa unui grup de studenţi din Portugalia, înaintea forumului anual al BCE care se desfăşoară în această ţară, la Sintra, transmit Reuters şi Bloomberg.

Şomajul în rândul tinerilor este în declin, deşi încă este la un nivel ridicat. Există mulţi tineri care şi-au găsit un loc de muncă datorită politicilor BCE, a declarat preşedintele BCE la o reuniune găzduită de ISEG (Lisbon School of Economics and Management).

În prezent, statele din zona euro înregistrează o creştere robustă, comparativ cu anul precedent, când expansiunea era mai fragilă şi Marea Britanie tocmai votase în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, a explicat Draghi.

Acesta le-a spus studenţilor că salută "interesul reînnoit în rezolvarea problemei inegalităţii", iar cea mai mare sursă de inegalitate, în opinia sa, este şomajul.

Răspunzând criticilor referitoare la ratele scăzute ale dobânzilor, care îi afectează pe cei care au economii la bănci, şeful BCE a apreciat că trebuie menţinute măsurile de stimulare până când se restabileşte stabilitatea preţurilor, care indică o situaţie foarte bună a economiei, dar încă nu s-a ajuns la acest nivel.

"Recesiunile nu sunt benefice pentru nimeni, indiferent dacă se economisesc sau nu bani", a declarat Draghi.

Acesta a avertizat că sporirea inegalităţii în Europa este extrem de destabilizatoare şi trebuie contracarată cu ajutorul educaţiei, inovaţiei şi a investiţiilor în capitalul uman, în special prin crearea de locuri de muncă pentru tineri.

Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat nemodificată dobânda de politică monetară şi programul de achiziţii de active, susţinând că inflaţia de bază nu dă semne convingătoare de redresare. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a apreciat că există semne care arată o creştere a preţurilor în zona euro, dar acestea nu sunt suficiente pentru ca BCE să îşi modifice politica monetară. "Nu avem suficiente dovezi care să ne modifice evaluarea privind perspectiva de inflaţie şi nici nu avem suficientă încredere că inflaţia se va îndrepta spre ţinta noastră într-o manieră durabilă şi sustenabilă", a spus Draghi. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.