PNVV: Gradul de absorbție a fondurilor europene în sectorul vitivinicol a scăzut alarmant, la aproximativ 10% în prezent, de la 100% în 2014

 •  Economie
1458 afişări

Gradul de absorbție a fondurilor europene în sectorul vitivinicol a scăzut alarmant, la aproximativ 10% în prezent, de la 100% în 2014, în primul rând din cauza ingerințelor Curții de Conturi a României în redactarea legislației, generând astfel blocaje majore în accesarea programelor cu finanțare europeană, se arată într-un comunicat al Patronatului Național al Viei și Vinului, remis vineri AGERPRES.

e39456a5-961e-4c0c-b606-a2dc1cb73b15

"PNVV aduce din nou în atenția decidenților politici trei cazuri cu impact negativ major asupra competitivității producătorilor români: Legislația privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje — Legea nr. 249/2015 și actele normative subsecvente, în condițiile în care statul român nu a creat mecanisme de recuperare/reciclare a ambalajelor și nici de prelucrare a acestora, menținând arbitrar însă obligația producătorilor de a achita 2 lei/kg de ambalaj; scăderea alarmantă a gradului de absorbției a fondurilor europene în sectorul vitivinicol, în primul rând din cauza ingerințelor Curții de Conturi a României în redactarea legislației, fără să aibă pregătire profesională specifică și bazându-se strict pe o abordare birocratică contabilicească, generând astfel blocaje majore în accesarea programelor cu finanțare europeană. Spre exemplificare, dacă până în anul 2014 sectorul vitivinicol avea grad de 100% absorbție, anul acesta suntem la circa 10%; întârzierea acreditării Autorităților de Management ale Programelor Operaționale întârzie flagrant absorbția fondurilor europene.", se mai spune în comunicat.

În context, Patronatul Național al Viei și Vinului precizează că actuala criză politică, precum și blocajele din instituțiile publice centrale, afectează grav economia și producătorii români.

"Criza politică și blocajele din instituțiile publice centrale, lipsa mediului economic cu predictibilitate legislativă și fiscală, variațiile majore ale cursului valutar sunt premise majore care afectează grav economia și producătorii români. Patronatul Național al Viei și Vinului solicită public răspunsuri și o reacție adecvată și conformă competențelor Parlamentului și Guvernului României, din partea PSD, ALDE, PNL, USR, UDMR la problemele de mai sus", subliniază PNVV.

AGERPRES/(AS — autor: Cătălin Trandafir, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe