Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 iun /Agerpres/ - România trebuie să adere la zona euro, dar numai după un program de pregătire adecvat care să ne apropie de criteriile reale solicitate la acest nivel şi după ce Parlamentul va explica mediului de afaceri românesc în ce fel va fi afectat de o asemenea decizie, a declarat marţi deputatul PSD Victor Ponta, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene.

"România trebuie să adere la spaţiul euro atunci când, dincolo de criteriile nominale, ne apropiem şi de criteriile reale, pentru că dacă bagi acum echipa campioană a României "Viitorul" în Champions League o să ia numai bătăi şi o să fim şi dezamăgiţi de Champions League. Dar dacă o bagi într-un program de pregătire care să-i spună că pe peste cinci ani va juca în Champions League şi în fiecare an faci ce trebuie să faci ca să fii la nivelul de Champions League, poţi atunci să joci cu Real Madrid şi cu Barcelona. Dacă vrei să joci din prima nepregătit, e o mare greşeală", a precizat Ponta, la Palatul Parlamentului, la dezbaterea "Perspectivele aderării României la zona euro în contextul Cărţii albe privind viitorul Europei".

El a adăugat că principala preocupare a Parlamentului ar trebui să fie aceea de a "explica şi colabora" cu mediul de afaceri românesc în ce fel îl va afecta o asemenea decizie şi cum trebuie pregătit să câştige din aderarea României la spaţiul euro şi nu să piardă.

"Cred că de fapt noi avem o singură problemă, că altfel preşedintele cred că este de acord să intrăm în zona euro, Guvernul e de acord, partidele politice nu am văzut să fie cineva împotrivă. Avem o singură problemă pe care eu o simt, şi anume legată de mediul de afaceri românesc. Nu cred că multinaţionalele au o problemă legată de trecerea României la euro. Dar mediul de afaceri românesc, care spune: şi aşa suntem dezavantajaţi faţă de multinaţionale, şi aşa de la noi luaţi toate taxele, şi aşa la noi faceţi toate controalele, pe noi ne fugăriţi când vreţi bani mai mulţi, acum ne băgaţi şi în euro şi o să ne termine competiţia cu cei mai bine pregătiţi din celelalte ţări", a menţionat Ponta.

Comisia pentru Afaceri Europene a Senatului României a organizat marţi conferinţa "Perspectivele aderării României la zona euro în contextul Cărţii albe privind viitorul Europei", în vederea informării cu privire la premisele aderării la moneda euro şi direcţia României în cadrul viitorului Uniunii Europene.

Printre participanţii la dezbatere se numără Angela Cristea, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Daniel Dăianu, membru al Academiei Române, deputatul Iancu Iulian, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii.

Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost organizat cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Uniunii Europene. Comisia Europeană a prezentat "Cartea albă privind viitorul Europei" în care sunt prezentate cinci scenarii ale modului în care Europa ar putea evolua până în 2025, în funcţie de modul în care statele membre aleg să participe la reconfigurarea proiectului european. România, în momentul aderării la Uniunea Europeană, s-a angajat să adopte moneda euro după îndeplinirea criteriilor de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht. În cadrul celor cinci scenarii trebuie conturate astfel condiţiile pentru o aderare de succes la moneda euro astfel încât să se obţină o convergenţă reală bazată pe un nivel de trai cât mai ridicat al românilor. AGERPRES /(A-AS: autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.