Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 iun /Agerpres/ - Peste 2.500 de testări ale aplicaţiei electronice a programului Start-Up Nation au fost efectuate în acest week-end, cifră care reprezintă, practic, un sfert din numărul maxim de posibili beneficiari ai Programului, a scris ministrul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu pe propria pagină de Facebook.

"Au fost înregistrate peste 2.500 de testări în mai puţin de 3 zile (de vineri, 9 iunie, ora 10:00, până duminică, 11 iunie, ora 16:00). Acest număr care reprezintă, practic, un sfert din numărul maxim de posibili beneficiari ai Programului Start-Up Nation arată, pe de o parte, interesul mare manifestat pentru program, dar şi că aplicaţia electronică este una performantă, toate modulele fiind funcţionale şi uşor de folosit", scrie Alexandru Petrescu.

Programul Start-Up Nation, care va deveni activ pe data de 15 iunie, ora 10:00, are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naţionale şi fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obţine este de maxim 200.000 de lei.

Înscrierea în Program va fi deschisă public pentru 30 de zile, începând cu data de 15 iunie 2017, timp în care potenţialii beneficiari vor înscrie online planurile de afaceri. 

Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale start-up-urilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare. Anul acesta, prin programul StartUp Nation se estimează finanţarea a 10.000 de start-up-uri, care vor crea cel puţin 10.000 de noi locuri de muncă. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.