COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 iun /Agerpres/ - Direcţia Cai de Rasă a Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva trebuie să obţină personalitate juridică pentru a putea lua subvenţiile europene pe cele peste 8.000 de hectare de terenuri agricole pe care le gestionează, dar şi pentru a putea atrage fonduri europene, în condiţiile în care costurile anuale se ridică la 6,5 milioane de euro, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Ciprian Pahonţu.

"Este un proiect pe care ni-l dorim la Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor din cadrul regiei şi am reluat la nivel guvernamental propunerea noastră de a da personalitate juridică acestei direcţii pentru două motive simple. Primul ar fi legat de faptul că ar putea primi subvenţia pe terenul agricol. Direcţia gestionează peste 8.000 de hectare de teren agricol, dar neavând obiect principal de activitate - agricultura este văduvită de această subvenţie pe care toţi proprietarii de teren agricol o au în România. Prin acordarea personalităţii juridice ar putea fi un venit suplimentar, iar în plus ar fi şi partea de participare la proiecte europene, unde va putea aplica ca persoană juridică. Momentan, neavând personalitate juridică, centrul de cost pentru Cai de Rasă înseamnă undeva la 6,5 milioane de euro anual din bugetul regiei", a precizat Pahonţu.

Hergheliile de stat din România sunt administrate din anul 2002 de către Romsilva, în prezent sistemul de creştere este structurat pe 12 herghelii şi 4 depozite de armăsari, în jur de 3.000 de cai.

Romsilva susţine anual din fonduri proprii resursa genetică cabalină a României dar şi administrarea a 22 de parcuri naţionale şi naturale, activităţi care sunt mai mult generatoare de costuri decât de profit.

"Efortul regiei pentru administrarea celor 22 de parcuri este pe la 5 milioane de euro anul acesta. Aici, au mai fost atrase nişte fonduri europene prin POS Mediu şi acum este o altă etapă unde colegii noştri de la parcuri se pregătesc să depună proiecte pe POIM, noua programare 2014-2020. Un element de noutate aici este că s-a înfiinţat de curând şi a început să funcţioneze, timid momentan, dar sperăm să prindă puteri, Agenţia Naţională pentru Arii Protejate (ANAP), cu care sperăm să avem o colaborare foarte bună şi cu care să putem dezvolta activitatea parcurilor. Practic, ANAP va coordona din punct de vedere legislativ, partea de politici, care sunt foarte importante, pentru că până acum era o singură direcţie de diversitate, din cadrul Ministerului Mediului", a mai spus Pahonţu.

RNP - Romsilva administrează 3,154 milioane de hectare de fond forestier proprietate de stat, asigură servicii publice şi administrează alte 1,1 milioane de hectare de pădure privată şi are circa 16.500 de angajaţi. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.