COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala ceață care va determina scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Teleorman; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, cu precădere în zona preorășenească in Mun. Bucureşti; COD GALBEN: 28-11-2020 Intre 00:00 si 05:00 se va semnala Ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Olt, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 iun /Agerpres/ - CFR Călători pune la dispoziţia pasagerilor circa 40 de trenuri cu care aceştia pot călători în perioada 9 iunie - 10 septembrie spre litoral, Trenurile Soarelui parcurgând distanţa între Bucureşti şi Constanţa într-o oră şi 58 de minute, a declarat, vineri, directorul general al companiei, Iosif Szentes.

"Suntem foarte bucuroşi pentru faptul că putem veni în sprijinul celor care vor să călătorească cu Trenurile Soarelui ale CFR Călători din 9 iunie până pe 10 septembrie. Punem la dispoziţia călătorilor circa 40 de trenuri cu care pot călători între Bucureşti şi Constanţa şi nu numai, ci şi din toate localităţile ţării, din oraşele de reşedinţă, prin Bucureşti, până la Constanţa. Între Bucureşti şi Constanţa, o parte din trenuri sunt trasate la două ore, timpul real de mers fiind de o oră şi 58 de minute, iar o parte dintre trenuri, din cauza condiţiilor de trafic şi de circulaţie - trebuie avută în vedere şi circulaţia trenurilor de marfă pe secţia respectivă - sunt trasate la două ore şi 20 de minute - două ore şi 30 de minute", a spus Szentes.

Potrivit acestuia, în prima parte a zilei, cadenţa va fi de jumătate de oră, după care, spre sfârşitul acesteia, spre Constanţa cadenţa este de circa o oră.

"Din Constanţa, este invers. În prima parte a zilei, cadenţa este mai rară, iar după prânz la jumătate de oră", a precizat acesta.

Şeful CFR Călători a subliniat că vagoanele care intră în componenţa acestor trenuri sunt dotate cu aer condiţionat, iar unele cu internet gratuit.

"În parcul CFR Călători mai sunt câteva serii de vagoane care nu au aer condiţionat şi care necesită investiţii în continuare pentru care nu avem suficiente fonduri. În prezent, în compunerea acestor trenuri majoritatea vagoanelor au aer condiţionat. În privinţa vagoanelor fără aer condiţionat, este vorba de vagoanele de dormit din seria 7131, care din dotare nu aveau aer condiţionat. Ne cerem scuze călătorilor pentru că în continuare câteva vagoane din aceste serii vor circula în componenţa acestor trenuri. Este vorba despre 6-7 vagoane. Este pe SEAP o procedură pentru climatizarea a 69 de vagoane în baza unui acord cadru încheiat pe minim 2 ani. Urmează în funcţie de fondurile de care dispunem să încheiem contracte subsecvente cu câştigătorul licitaţiei", a menţionat Szentes.

În ceea ce priveşte aglomeraţia cauzată de gratuităţile acordate studenţilor, oficialul companiei a explicat că deocamdată se va circula în regim de "avarie'', cu ce există, pentru că o eventuală închiriere de vagoane, soluţie luată în calcul, durează cel puţin şase luni.

"Închirierea în momentul de faţă nu e viabilă pentru că o procedură de închiriere durează şase luni. Deci, este în atenţia noastră, dar, o procedură durând foarte mult, pentru acest sezon nu o putem lua în calcul", a susţinut acesta.

Szentes a dat asigurări că societatea pe care o conduce face eforturi pentru a satisface cererea mărită pentru transportul feroviar.

"CFR Călători face eforturi foarte mari pentru a satisface toate cererile mărite şi datorită studenţilor, dar şi pentru că traficul a început să crească, iar acest lucru ne bucură enorm de mult. În acest sens, în primul rând sunt trenuri la care vom optimiza turnusurilor garniturilor, deci nu vor mai intra la reviziile de vagoane să stea câte 5-6 ore pentru salubrizare. Probabil că vom reuşi la peron să facem această activitate de salubrizare în cazul în care condiţiile vor permite acest lucru. În al doilea rând, vom deschide mai multe case de bilete, iar în al treilea rând sporim numărul vagoanelor în funcţie de vagoanele care vor ieşi din reparaţie în viitor - ştiţi că 5 luni nu am avut subvenţie, motiv pentru care am întârziat foarte mult derularea contractelor de întreţinere şi de reparaţie periodice la majoritatea vagoanelor. În momentul de faţă suntem în grafic, în sensul că vom recupera până la finele anului această pierdere care nu ni se datorează'', a adăugat el. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.