Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 2 iun /Agerpres/ - Ungaria, Rusia şi Serbia au reluat discuţiile pentru construcţia unui gazoduct care să urmeze, parţial, traiectoria proiectului abandonat South Stream, a declarat vineri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, informează MTI.

Şeful diplomaţiei ungare a precizat că la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg a discutat acest proiect cu ministrul rus al Energiei, Alexander Novak cu directorul general de la Gazprom, Alexei Miller precum şi cu omologii săi din Rusia şi Serbia, Sergei Lavrov şi Ivica Dacic.

Szijjarto a mai spus că, în cel mai scurt timp posibil, guvernul de la Budapesta va începe discuţiile pe acest subiect şi cu vice-preşedintele Comisiei Europene responsabil de politica energetică precum şi cu Bulgaria.

În luna decembrie 2014, Rusia a anunţat că renunţă la proiectul gazoductului "South Stream", care urma să treacă prin Bulgaria, Serbia şi Ungaria, în favoarea proiectului "Turkish Stream", care prevede construcţia unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia via Marea Neagră.

Grupul energetic rus Gazprom intenţionează să finalizeze lucrările la gazoductul Turkish Stream până la finele lui 2019. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.