COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 mai /Agerpres/ - Termenul de finalizare pentru Magistrala 5 de metrou rămâne sfârşitul trimestrului II al anului 2018, contractul pentru sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului putând fi semnat în circa două luni, dacă nu sunt contestaţii, a declarat, joi, directorul general al Metrorex, Marin Aldea, într-o conferinţă de presă.

"Noi ne menţinem pe poziţie în ceea ce priveşte termenul de finalizare a Magistralei 5: sfârşitul trimestrului II, 2018. A fost lansată licitaţia cu privire la sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului. Este în SEAP acum. În câteva zile probabil că o va vedea toată lumea. Acum este în analiză, conform prevederilor legislative. Este un sistem de semnalizare, automatizare şi siguranţă a traficului complex care se va realiza în mai multe faze", a precizat Aldea.

Potrivit acestuia, contractul pentru sistemul de semnalizare ar putea fi semnat în circa două luni, dacă nu sunt contestaţii.

Întrebat dacă este timp suficient pentru implementarea acestui sistem pe trenuri, directorul Metrorex a răspuns: "Noi credem că da. O să vedem, testăm piaţa".

"Mulţi specialişti spun că termenul este foarte scurt. E adevărat. Ne dorim termene foarte scurte, pentru că ştiu că locuitorii din Drumul Taberei nu mai au răbdare şi îi înţelegem şi nici noi nu mai avem răbdare. Nu vrem să mai amânăm nimic. De asta am şi pus termene scurte. Dacă toţi cei care ar putea să realizeze acest sistem de siguranţă şi automatizare a traficului spun că nu se poate, nu avem ce face. Dar, dacă unul singur vine şi spune: 'Da, domnule, noi putem să îl realizăm'. 'Foarte bine. Noi asta ne dorim'. Ne propunem termene mai scurte. A fost destul de mult timp când au fost termene şi le tot lăsam şi le tot lungeam. Nu, s-a terminat! Gata!", a subliniat şeful Metrorex.

La jumătatea lunii mai, Marin Aldea a declarat că la Magistrala 5 de metrou structura de rezistenţă este realizată în procentaj de 91-92%, finisajele în proporţie de 32-35%, dar sunt staţii unde există un procentaj de realizare de 70-80%, cum ar fi staţia Orizont, Favorit şi Drumul Taberei 34.

"Noi ne-am propus ca, la finele semestrului I al anului 2018, să punem în funcţiune cu călători Magistrala 5, cu trenurile din flota actuală", a spus, atunci, Aldea.

Proiectul Magistrala 5 de metrou are trei secţiuni: Eroilor - Drumul Taberei, Eroilor - Iancului şi, respectiv, Iancului - Pantelimon. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.