COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 mai /Agerpres/ - Standardele şi bunele practici stabilite la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au reprezentat pentru Banca Naţională un important etalon faţă de care instituţia s-a raportat şi se raportează permanent, a declarat joi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa "Romania and OECD, present and future projections".

"Pe de-a lungul timpului standardele şi bunele practici stabilite la nivelul OCDE au reprezentat pentru noi, cei de la Banca Naţională, un important etalon faţă de care ne-am raportat şi ne raportăm permanent. De asemenea, experţii noştri se implică în mod constant atât prin furnizarea de date şi analize cât şi prin participarea directă la Comitetul pentru Pieţe Financiare, una dintre structurile cheie ale OCDE în domeniul financiar - bancar. Ţinem un dialog sistematic cu Ministerul Afacerilor Externe, cu Ministerul Finanţelor, cu Ministerul Economiei, Preşedinţia şi cu celelalte autorităţi implicate la nivelul Comitetului interministerial pentru coordonarea relaţiilor cu OCDE", a spus Isărescu.

Acesta a precizat că la nivelul Consiliului de Administraţie, de mai mulţi ani, Banca Naţională a primit "dezlegare" pentru a se preocupa prin direcţiile sale de specialitate în mod sistematic de problematica OCDE şi a relaţiei pe care România o are cu acest club de ţări dezvoltate.

"În perioada 2008 - 2012 noi ne-am exprimat în mod oficial în baza deciziei Consiliului de Administraţie disponibilitatea participării la comitete şi grupuri de lucruri specifice domeniului financiar - bancar don OECD, ne-am implicat sistematic în formularea de comentarii şi propuneri pe marginea unor documente şi studii elaborate de OCDE iar în urma acestor acţiuni s-a conturat concluzia că Banca Naţională a României ar putea iniţia, într-o primă fază, formalităţile pentru participarea la Comitetul pentru Pieţe Financiare", a afirmat Isărescu.

Acesta a spus că în anul 2012 BNR a înteţit demersurile pentru a intra în Comitetul pentru Pieţe Financiare, iar în şedinţa din 21 ianuarie 2013 Consiliul de Administraţie a aprobat intensificarea eforturilor pentru statul de participant la Comitetul de Pieţe Financiare. Atunci s-a adoptat şi suma aferentă cotizaţiei BNR. În perioada 2014 - 2015, BNR a lucrat cu Consiliul Concurenţei în aceeaşi direcţie pentru ca la sfârşitul anului 2015 instituţia să poată participa pentru prima dată la reuniunea Comitetului pentru Pieţe Financiare, între 22 şi 23 octombrie 2015. Concomitent, BNR este parte a comitetului interministerial din România care face eforturi în aceeaşi direcţie. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.