Ministrul Agriculturii: Fermierii au solicitat subvenții pentru suprafețe mai mari cu 214.525 hectare față de 2016; sunt mulțumit cum s-a lucrat

 •  Economie
1404 afişări

Fermierii români au solicitat subvenții europene pentru o suprafață de 9,541 milioane hectare în acest an, în creștere cu 214.525 hectare față de anul trecut, în timp ce numărul cererilor de plată s-a diminuat cu aproape 17.000, ceea ce demonstrează că au fost comasate suprafețele, a declarat, marți, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

1bbd95a4-830c-4d34-b5ce-67af2d3bad86

"S-a încheiat campania de depunere a cererilor de plată luni, la orele 24:00. Dacă în 2016 au fost depuse 901.335 de cereri pentru o suprafață de 9.326.864 hectare, în 2017, la data de 15 mai, orele 24:00, fermierii au depus 884.397 de cereri pentru o suprafață de 9.541.389 hectare. Față de anul trecut avem mai puține cu 16.938 de cereri, ceea ce demonstrează că s-au comasat suprafețele, dar avem un plus de suprafață de 214.525 hectare", a precizat Daea.

Șeful MADR s-a declarat mulțumit de modul în care s-au mobilizat fermierii pentru a depune cererile la termenul stabilit, ceea ce garantează că fermierii îsi vor putea lua la timp subvențiile în acest an.

"Sunt foarte mulțumit de modul în care s-a lucrat. Este o realizare foarte importantă pentru agricultură pentru că se pot respecta termenele pe partea de control, dar avem și garanția că fermierii vor lua la timp subvențiile pentru anul 2017/2018", a adăugat ministrul Agriculturii.

Potrivit sursei citate, fermierii care au depus cererea de plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură APIA până la data de 15 mai vor mai putea face anumite corecții în sistem până la finele lunii, respectiv 31 mai 2017.

Ministrul Agriculturii preciza, în 4 mai, că fermierii români nu vor primi subvențiile europene, dacă nu depun cererile de plată până la data de 15 mai, când "se închid obloanele la APIA".

"Cine nu depune cererea până la data de 15 mai inclusiv, nu primește subvenții. S-au luat toate măsurile pentru a-i ajuta pe fermieri să depună cererile până la această dată. Sunt oameni la dispoziție, mijloace de transport la dispoziție pentru cei care nu pot ajunge la centrele APIA, iar la APIA se lucrează și sâmbătă și duminică în această săptămână, dar și în weekend-ul următor. Sunt zile normale de lucru. Până la 15 mai, România vrea să depună toate cererile fără penalități, pentru că penalitățile se duc pe fiecare fermier în parte, dar fermierul este al României. Eu nu vreau să pierd niciun leu de la Uniunea Europeană. Am introdus reguli, am creat toate condițiile. Sunt oameni în dispozitiv, am dat inginerii de la centrele agricole și se lucrează de luni până luni, fără weekend-uri. Repet, 15 mai este ultima zi de depunere. Se închid obloanele la APIA, au altceva de făcut după data de 15 mai", a precizat ministrul Agriculturii.

El a subliniat că au existat solicitări din partea unor fermieri de a prelungi termenul de depunere, însă răspunsul a fost unul cât se poate de categoric: "Nu admitem sub nicio formă depășirea termenului de 15 mai".

Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

AGERPRES/(AGERPRES/(AS — autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe