COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă COD GALBEN: 07-06-2025 ora 15 Intre 15:30 si 16:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Suceava;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 apr /Agerpres/ - Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat un nou regulament de racordare a consumatorilor la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, astfel încât acest proces să se desfăşoare mai repede şi cu costuri mai mici, se arată într-un comunicat al autorităţii, remis, miercuri, AGERPRES.

"În contextul evoluţiilor cadrului legislativ naţional, ANRE se află într-un proces de actualizare şi revizuire a cadrului legal necesar desfăşurării activităţilor în sectorul gazelor naturale şi este necesară iniţierea demersurilor privind crearea noului cadru de reglementare privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale", potrivit comunicatului.

Noul regulament a fost aprobat în şedinţa de marţi a Comitetului de reglementare.

"Prin emiterea acestui Regulament s-a urmărit: reducerea timpului de realizare şi de punere în funcţiune a racordării la sistemul de distribuţie a gazelor naturale; reducerea costului racordării şi de realizare a extinderii şi/sau redimensionării obiectivelor / conductelor de distribuţie a gazelor naturale prin prisma introducerii competiţiei între operatorii economici autorizaţi ANRE, aleşi de solicitanţi; posibilitatea depunerii şi/sau transmiterii cererii de racordare şi a documentelor ataşate prin e-mail, fax, poştă sau personal la sediul operatorului sistemului de distribuţie a gazelor naturale; monitorizarea de către ANRE a activităţii operatorilor de distribuţie a gazelor naturale, a operatorilor economici autorizaţi ANRE, precum şi a verificatorilor de proiecte atestaţi ANRE care prestează în cadrul procesului de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale etc", spun reprezentanţii reglementatorului.

Potrivit Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), în prezent durata medie de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale poate varia între 6 şi 8 luni, în funcţie de soluţia de alimentare stabilită şi de complexitatea acesteia. Etapa care durează cel mai mult este cea de obţinere a autorizaţiei de construire şi a altor documente necesare, în funcţie de cerinţele specifice ale primăriilor, etapă care poate ajunge uneori chiar şi până la 6 luni.

Totodată, comunicatul ANRE mai arată că regulamentul stabileşte etapele şi condiţiile de racordare a solicitanţilor la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, printr-un proces unitar, transparent şi nediscriminatoriu şi se aplică de către operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, de operatorii economici autorizaţi de ANRE în relaţia cu solicitanţii care doresc racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau modificarea instalaţiei de racordare, precum şi de verificatorii de proiecte atestaţi ANRE care doresc să verifice documentaţiile tehnice/proiectele tehnice aferente racordării, extinderii şi/sau a redimensionării obiectivelor/conductelor de distribuţie a gazelor naturale, după caz.

"Regulamentul permite creşterea competitivităţii în ceea ce priveşte modul de realizare a racordării, a extinderii şi/sau redimensionării obiectivelor/conductelor de distribuţie a gazelor naturale prin reducerea timpilor de realizare. Acesta instituie posibilitatea realizării activităţilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor din sistemul de distribuţie a gazelor naturale prin intermediul operatorilor economici autorizaţi ANRE, precum şi de verificare a documentaţiilor tehnice/proiectelor tehnice de verificatori de proiecte atestaţi ANRE, în regim concurenţial, fără o limitare a accesului pe piaţă a acestor tipuri de lucrări", mai precizează ANRE. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.