Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 apr /Agerpres/ - România are trebui să aibă o agenţie specializată în care specialiştii IT să fie încadraţi pe o grilă de salarizare specifică şi să poată fi delegaţi să lucreze cu Guvernul atunci când este nevoie, a declarat, marţi, ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, în cadrul conferinţei dedicată Zilei Comunicaţiilor.

'Lucrăm, în prezent, la o Strategie pentru servicii digitale şi cloud computing, ce va propune o soluţie foarte, foarte simplă şi concretă, cu scopul de a nu mai fi ultimii în Uniunea Europeană. În momentul în care strategia va fi finalizată, sper eu luna aceasta, o vom publica pe site şi aşteptăm inputurile dumneavoastră (ale industriei, n.r.). Cloud-ul este o necesitate ce poate fi dezvoltată printr-un parteneriat public-privat. În ceea ce priveşte salarizarea specialiştilor IT din sectorul de stat, părerea mea este că, pe termen lung, soluţia parteneriatului public-privat ar rezolva problema remunerării. Pe termen scurt, însă, ar trebui să găsim soluţia de a remunera specialişti care să lucreze cu Guvernul. Cred că ar trebui centralizat totul în cadrul unei agenţii şi să existe o grilă specifică de salarizare. Dacă o instituţie publică are o nevoie, această agenţie să delege o persoană pentru a oferi suport. Practic, să existe un hub de servicii pentru zona guvernamentală', a afirmat Jianu.

În privinţa capacităţii României de a face faţă atacurilor cibernetice, ministrul Comunicaţiilor a punctat faptul că trebuie să existe un plan de răspuns, dar şi un indicator care să măsoare securitatea cibernetică.

'Conform ultimului raport al CERT-RO, în 2016 au fost semnalate trei milioane de IP-uri din România care au fost implicate în incidente cibernetice. Nu stăm extraordinar de bine la nivel naţional, pentru că nu avem un indicator prin care să măsurăm securitatea cibernetică. Acesta nu există nici la nivel global. Dacă privim din perspectiva instituţiilor statului, nu doar acestea sunt cele mai targetate, ci toate resursele expuse în online sunt vulnerabile şi sunt atacate, fie că vorbim despre un frigider inteligent sau despre o resursă industrială. Trebuie să fim pregătiţi pentru momentul în care acestea vor fi afectate de un incident. Trebuie să avem un plan de răspuns', a subliniat oficialul.

Reprezentanţi ai instituţiilor publice din sectorul de telecomunicaţii, operatori telecom şi furnizori de soluţii de comunicaţii, precum şi companii de top din IT&C, participă marţi la evenimentul "Ziua Comunicaţiilor - Transformarea digitală prin telecomunicaţii', organizat la Bucureşti.

În cadrul conferinţei, ajunsă la cea de-a 21-a ediţie, este amenajată o zonă expoziţională de 200 de metri pătraţi destinată demonstraţiilor practice şi prezentărilor de tehnologie.AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.