COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 apr /Agerpres/ - Bittnet Systems vrea să fuzioneze cu Gecad Net pentru a-şi consolida poziţia de zonă de multicloud, au anunţat, joi, reprezentanţii Bittnet Systems, într-o conferinţă de presă.

'Sinergia ne va permite să consolidăm poziţia de prima companie multicloud care să poată să ofere pieţei o soluţie neutră strict ca un răspuns la o nevoie. Avem deja un proiect în derulare în comun unde încercăm să migrăm infrastructura şi aplicaţiile unei companii. Sunt complementarităţi, direcţii, valori comune pe care le-am regăsit, o echipă bună', a spus Mihai Logofătu, director general şi cofondator al Bittnet Systems.

La rândul său, Cristian Logofătu, director financiar şi cofondator al companiei, a precizat că o parte din resursele financiare şi de timp vor fi dedicate acestui proces.

'Anul acesta pare că am identificat o şansă extraordinară, o companie cu care avem o viziune comună. O parte importantă din resursele financiare, dar şi de timp, vor fi dedicate acestui proces. Am propus deja către acţionari o abordare pe care deja am testat-o anul trecut - anume o capitalizare integrală a profiturilor din 2016 şi a primelor din emisiune din majorarea anterioară - care va putea genera acţiuni gratuite în proporţie de 1 la 1, care vor fi distribuite prin Depozitarul Central', a afirmat Cristian Logofătu.

El a mai arătat că Bittnet Systems vrea să deschidă birouri în Timişoara, Oradea, Iaşi şi Craiova.

'Căutăm parteneri, oameni de valoare, cu care să deschidem birouri. Ţintim către Timişoara, Oradea, Iaşi, Craiova. Continuăm să tragem către a extinde parteneriatele în străinătate. Este esenţial să creştem capacitatea tehnico-operaţională de livrare. În cursul anului trecut am avut de mai multe ori situaţii overbooking, în sensul că într-un sediu cu 5 săli de curs am livrat 9 traininguri în 6 oraşe cu 100 de cursanţi, Acesta a fost recordul anului trecut. Este esenţial să creştem această capacitate pentru a putea să ne bucurăm de noile produse pe care le-am lansat. Unul dintre proiectele importante pentru anul acesta este mutarea într-un nou sediu de 8+2 săli de training', a adăugat directorul financiar.

De asemenea, Mihai Logofătu a vorbit despre exporturile pe care le face compania pe care o conduce.

'Dincolo de expansiunea la nivel naţional este important să ieşim mai mult în afara graniţelor ţării. În 2016, 10% din cifra noastră de afaceri vine din servicii prestate în afara ţării. Este o direcţie care ne permite să reducem riscul expunerii doar pe piaţa naţională, locală, iar în egală măsură ne permite să abordăm o piaţă mult mai mare cu clienţi de multe ori mai educaţi, interesaţi să cumpere servicii de mai bună calitate. Încercăm cu toate armele pe care le avem la dispoziţie să creştem acest procent de venituri din servicii furnizate la export. În zona produselor, am mărit portofoliile atât în zona de training, am adus tehnologii noi. Zona de cloud şi cea de securitate sunt direcţiile unde vom avea cele mai multe investiţii în perioada 2017-2020, să creştem competenţele, echipele, nivelul de parteneriat cu acei vendori. Sunt două zone de tehnologie care oferă o valoare adăugată mare atât pentru noi, ca furnizori, cât şi pentru clienţii noştri', a spus directorul general al companiei.

Bittnet Systems este prima companie IT din România listată la Bursa de Valori Bucureşti (AeRO: BNET).

Anul trecut, compania şi-a crescut capitalurile proprii cu 62%, de la 1,92 milioane lei, la 3,1 milioane lei şi a emis, în trimestrul al treilea din 2016, un număr de 4,186 obligaţiuni cu o valoare nominală de 1.000 lei, o maturitate de 3 ani (pana în iulie 2019) şi un cupon de 9%, plătibil trimestrial. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.