COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 16 Intre 16:45 si 18:00 se va semnala Grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale care vor cumula 20...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie in Județul Constanta, Județul Ialomiţa, Județul Călăraşi; COD GALBEN: 22-05-2025 ora 16 Intre 16:40 si 18:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină. in Județul Tulcea; COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 16 Intre 16:35 si 17:30 se va semnala Grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, averse torențiale, frecvente descărcări electrice. in Județul Neamţ, Județul Iaşi; COD GALBEN: 22-05-2025 ora 16 Intre 16:20 si 17:20 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Cluj; COD GALBEN: 22-05-2025 ora 16 Intre 16:10 si 17:15 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Zona de munte a județului Mureş, respectiv zona de munte a localităților, Județul Mureş, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 apr /Agerpres/ - Programele 'Rabla' şi 'Rabla Plus' vor demara, în acest an, în jurul datei de 10 mai, imediat după ce se vor încheia perioadele de dezbateri publice şi sesiunea de validare a producătorilor, a anunţat, luni, la Antena 3, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

'Îi anunţ pe toţi românii care au maşină mai veche de 10 ani că, probabil în jurul datei de 10 mai, vor putea să acceseze programele 'Rabla' şi 'Rabla Plus'. Ministerul Mediului are, acum, postat pe site Ghidul de finanţare pentru cele două programe, ghid care este în dezbatere. Şi pentru că urmărim ca paşii să fie foarte repede făcuţi, astfel încât Ordinul de ministru să poată fi publicat în Monitorul Oficial imediat după dezbaterea publică şi pe urmă imediat să trecem la validarea producătorilor, o să spun tuturor românilor că preluăm, pe cât este posibil, toate observaţiile care ne sunt făcute prin Facebook, pe alte mijloace de comunicare - mailuri sau chiar pe faxul ministerului. În momentul în care dezbaterea publică este gata, pe data de 24 aprilie, să fim gata şi cu Ghidul, şi cu procedura întocmai. Am reuşit şi chiar ne-am dorit să lansăm deodată ambele programe, atât 'Rabla', cât şi 'Rabla Plus', undeva în jurul datei de 10 mai, pentru că de data aceasta cetăţenii sau persoanele juridice care doresc să-şi achiziţioneze o maşină electrică beneficiază de o primă de 10.000 de euro şi au posibilitatea să beneficieze şi de cei 6.500 de lei care înseamnă prima de casare', a spus Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, bugetul alocat pentru acest an în cadrul programului 'Rabla' se situează la 180 de milioane de lei, iar prima de casare rămâne, ca şi în 2016, la 6.500 de lei.

'Ministerul Mediului pune la bătaie, pentru Programul 'Rabla', 180 de milioane (de lei, n.r.). Fiecare cetăţean sau fiecare companie care are o maşină mai veche de 10 ani poate să primească o primă de casare de 6.500 de lei, la care se poate adăuga un ecobonus de 1.000 de lei pentru maşinile care au emisii până în 98 de grame CO2 şi încă un ecobonus de 1.500 de lei pentru maşinile hibrid', a menţionat Graţiela Gavrilescu.

Ministrul a adăugat că, la nivelul infrastructurii destinată maşinilor electrice, în acest an va fi derulat un program specific, iar oraşul-pilot care ar urma să beneficieze de o astfel de reţea va fi Bucureştiul.

'Programul 'Rabla Plus' este, într-adevăr, puţin diferit în ceea ce priveşte Ghidul de finanţare, ţinând cont că suma este, din câte cunosc, aproape cea mai mare din Europa pentru motoarele electrice. Dorim să scăpăm de poluarea din marile oraşe şi cât de mulţi români să poată să acceseze acest program. În paralel, Ministerul Mediului finanţează tot prin programul de la Administraţia Fondului de Mediu şi reţelele prin care putem să ne alimentăm. Cred că oraşul pilot care o să beneficieze de o astfel de reţea va fi chiar Capitala, pentru că în felul acesta dăm şi un exemplu. Avem o Capitală minunată, dar care trebuie să scape de poluare şi lucrul acesta este extrem de important', a subliniat şeful de la Mediu.

Conform Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului, pentru programul 'Rabla' din acest an, valoarea primei de casare va fi de 6.500 de lei şi, în plus, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare, plecând de la 130 g/CO2/km în anul 2017, până la o valoare de maxim 95 g/CO2/km în anul 2019.

Finanţarea acordată prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 - 2019), prin care Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) îşi propune să contribuie la încurajarea achiziţiei de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Noutatea programului este că, începând din 2017, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare. Astfel, cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei şi se va acorda în funcţie de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achiziţionat, în regim de funcţionare mixt, după cum urmează: în anul 2017, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km; în anul 2018, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km; în anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.

Potrivit documentului, la prima de casare de bază se poate adăuga, în 2017, un ecobonus de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt. Pentru anul 2018, valoarea ecobonusului este similară, însă numai pentru cazul în care este cumpărată o maşină nouă echipată cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km în regim de funcţionare mixt. Nu în ultimul rând, la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 95 grame de CO2/km în regim de funcţionare mixt, se va acorda, în 2019, un ecobonus în cuantum tot de 1.500 de lei.

Pe de altă parte, Ghidul de finanţare destinat programului multianual 2017 - 2019, dedicat promovării vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, prevede că, în acest an, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-şi achiziţioneze un autovehicul nou 100% electric va fi, în acest an, de 45.000 de lei, în timp ce pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km, se va acorda un voucher de 20.000 de lei.

Solicitantul beneficiază de un singur ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou 100% electric sau a unui autovehicul nou electric hibrid (autoturism, autoutilitară uşoară, autospecială/autospecializată uşoară), sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi respectării unor termene prevăzute în Ghidul de finanţare. În acelaşi timp, solicitantul poate achiziţiona mai multe autovehicule noi integral electrice sau autovehicule noi electrice hibride, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe ecotichete.

Ecotichetul se scade din preţul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului achiziţionat, diferenţa fiind asigurată de către solicitant din surse financiare proprii şi/sau surse financiare complementare: credite bancare sau finanţare în baza unui contract de leasing financiar.

Programul destinat achiziţionării de maşini electrice se va derula în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetele anuale ale Fondului pentru mediu, aprobate potrivit legii, se menţionează în documentul citat. Conform Notei de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, programul destinat cumpărării de autovehicule prietenoase cu mediul beneficiază de un buget de 90 de milioane de lei din credite de angajament şi de alte 20 de milioane lei din credite bugetare.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.