Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 apr /Agerpres/ - Ministerul Agriculturii are în pregătire documentaţiile pentru încă 14 produse tradiţionale, în vederea obţinerii protecţiei europene, însă Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia afumată de Dunăre sunt aproape de a primi autorizarea de la Bruxelles, a declarat, vineri, la "Târgul de Florii", ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Mai sunt în faza de autorizare încă două produse, Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia afumată de Dunăre, care se află deja în procedură la Bruxelles. Sperăm să avem succes. Un alt produs, caşcavalul de Săvăni este deocamdată în procedura naţională şi pe urmă va trece în chingile recunoaşterii de la UE. La ora actuală avem o listă cu 14 produse în fază de pregătire pentru a trece toate etapele şi a ajunge la UE. Ne interesează foarte mult să intrăm pe piaţa europeană cu cât mai multe produse cu denumire de origine protejată, mai ales că România are înregistrate la nivel naţional peste 500 de produse foarte valoroase", a spus ministrul Agriculturii.

Şeful de la MADR a vizitat, în grabă, standurile tuturor producătorilor prezenţi la "Târgul de Florii", într-un număr nu foarte mare, a degustat câteva produse, s-a fotografiat alături de cei prezenţi şi a promis că va ajunge în zonele de unde provin producătorii.

Cel de-al patrulea produs românesc care a obţinut joi protecţia europeană - Indicaţie Geografică Protejată, respectiv "Novacul afumat din Ţara Bârsei", a lipsit de la târgul organizat în curtea ministerului.

România are la această dată patru produse protejate la nivelul Uniunii Europene, respectiv Magiunul de Topoloveni cu IGP obţinut în anul 2011, Telemeaua de Ibăneşti, cu Denumire de origine Protejată (DOP) obţinută în anul 2016 şi Salamul de Sibiu, tot cu IGP obţinut anul trecut.

Novacul afumat din Ţara Bârsei (IGP) va deveni oficial al patrulea produs românesc protejat în 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În anul 2016, la nivel mondial erau garantate peste 1.500 de produse tradiţionale din care UE deţinea supremaţia cu 1.404. Cele mai multe produse protejate le avea Italia (296), Franţa (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) şi Germania (96).

Bucureştenii vor putea cumpăra, în perioada 7-9 aprilie a.c., produse tradiţionale atestate la nivel naţional şi european de la "Târgul de Florii", organizat în curtea Ministerului Agriculturii în parteneriat cu Federaţia Naţională a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România.

La târg expun producători din 19 judeţe şi din municipiul Bucureşti.

"Târgul de Florii" va putea fi vizitat între ora 8:30 - 20:00 vineri şi sâmbătă, iar duminică, în intervalul orar 8:30 - 16:00. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.