COD GALBEN: 14-02-2025 ora 10 Intre 15 februarie, ora 05 – 15 februarie, ora 18 se va semnala ninsoare viscolită

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 mar /Agerpres/ - România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), anul trecut, la suprafaţa cultivată de floarea soarelui şi porumb, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, vineri, AGERPRES.

La floarea soarelui, România ocupă locul unu atât la suprafaţa cultivată cât şi la producţia realizată. Astfel, conform INS, suprafaţa a urcat cu 4.000 hectare, la peste 1,01 milioane, iar producţia cu 168.000 tone, la 1,95 milioane.

În ceea ce priveşte porumbul boabe, România ocupă tot prima poziţie la suprafaţa cultivată şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. Suprafaţa cultivată s-a diminuat cu 107.000 hectare, la 2,49 milioane, iar producţia a crescut cu 1,03 milioane tone, la 10 milioane.

România a ocupat la grâu locul cinci în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată, cu 2,11 milioane hectare, după Franţa, Germania, Polonia, Spania. Aceeaşi poziţie o deţine şi la producţia realizată, după Franţa, Germania, Regatul Unit şi Polonia, cu 8,28 milioane tone.

La cartofi, ţara se află pe locul trei la suprafaţa cultivată, cu 185.000 hectare, după Polonia, Germania şi locul şapte la producţia realizată, cu 2,68 milioane tone, după Germania, Polonia, Franţa, Olanda, Regatul Unit, Belgia. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.