Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 mar /Agerpres/ - Sectorul de construcţii din România se află în recesiune tehnică, producţia realizată fiind de 9,37 miliarde de euro anul trecut, nivel similar celui consemnat în perioada 2011 - 2013, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu.

"Eurostat a confirmat în decembrie, din păcate, reintrarea în recesiune tehnică a sectorului de construcţii din România. Este regretabil ca ritmul de dezvoltare economică a României, care a fost unul generos în context european, să fie ancorat aproape exclusiv în ceea ce înseamnă consum şi să nu avem un aport de investiţii dublate de lucrările de construcţii care să vină pe această zonă de dezvoltare economică sacrificând, practic, un potenţial care este din ce în ce mai afectat de greutăţile şi de elementele impredictibile cu care finanţările pe investiţii în construcţii se confruntă în ultimii ani. Practic, anul trecut s-a ajuns la o valoare comparabilă cu cea din anii 2011 - 2013, dar în condiţii de productivitate mult mai redusă şi cu marjă incertă de profitabilitate pentru multe dintre companiile de construcţii", a spus Plosceanu.

Potrivit acestuia, recesiunea tehnică după normele Eurostat este confirmată în momentul în care cel puţin trei luni succesive se înregistrează un declin în raport cu perioada de referinţă din anul precedent.

El a precizat că ARACO a propus Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) să vină cu un model de contract care să fie în spatele tuturor achiziţiilor publice.

"Anul trecut, Parlamentul a implementat în legislaţia internă directiva privind achiziţiile publice. Procesul nu este finalizat, din păcate, pentru că nu am reuşit încă să avem din partea autorităţilor, în ciuda unor negocieri care durează de mai bine de trei ani, un model de contract pentru achiziţii publice. Am făcut ANAP o propunere de a negocia şi de a veni cu un model de contract care să fie în spatele tuturor achiziţiilor publice din România", a mai arătat preşedintele ARACO. AGERPRES/(A - autor: Florin Bărbuţă, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.