Index global: România, pe locul 15 în clasamentul prețurilor din piața rezidențială, în 2016

 •  Economie
465 afişări

România se clasează pe locul 15 în clasamentul global pe 2016 al prețurilor în piața rezidențială, în creștere cu 16 locuri față de anul precedent, reiese din Indexul întocmit de o rețea globală privată în domeniul imobiliar, care cuprinde 55 de țări analizate.

64a2257f-8b3c-45d1-a699-ba5022d686d1

Conform Knight Frank Global House Index, în topul de specialitate conduce Islanda (creștere de 14,7% într-un an), loc deținut în ediția anterioară de Turcia, care a retrogradat în 2016 pe poziția a treia.

În cazul României, saltul a fost de pe locul 31, ocupat în 2015, pe poziția 15 anul trecut, cu o creștere a prețurilor în piața rezidențială de 7,8%.

De asemenea, țări precum Turcia și Suedia, fruntașe de mai mulți ani, au coborât de pe locurile 1 și 3, în 2015, pe 5, respectiv 20, în 2016.

'O liră slăbită, creșterea de 8% a ratei și preocupările recente de securitate au afectat încrederea în piața rezidențială din Turcia. Pe de altă parte, Suedia, la rândul ei, a experimentat în 2016 doar o creștere de 6,1%, în comparație cu 12,3%, în 2015. China a sărit de pe locul 43, în 2015, pe șapte, în 2016, cu o creștere de 10,8%/an, conform Biroului Național de Statistică. În pofida inflației puternice de anul trecut, trendul este departe de a fi uniform și multor orașe care au experimentat creșteri majore li s-au impus noi restricții', notează realizatorii Indexului.

În topul de specialitate, Ucraina, Taiwan, Singapore și Cipru continuă să fie caracterizate de o creștere slabă, fie din cauza crizelor geopolitice, fie a fragilității economice sau măsurilor restrictive care opresc dezvoltarea acestui segment.

Totodată, numărul piețelor rezidențiale care au înregistrat creșteri de prețuri a urcat de la 43, în 2015, la 47, în 2016.

The Knight Frank Global House Price Index a debutat în anul 2006 și oferă posibilitatea investitorilor și dezvoltatorilor să monitorizeze și să compare performanțele piețelor rezidențiale de clasă medie din lume. Indicele este construit trimestrial pe baza statisticilor oficiale guvernamentale sau pe baza datelor băncilor centrale, acolo unde acestea sunt disponibile.

Knight Frank este cea mai mare rețea globală deținută privat în domeniul imobiliar, cu sediul în Londra, ce operează în 413 birouri din 60 de țări, pe șase continente unde are peste 14.000 de angajați. Grupul oferă consultanță tuturor tipurilor de clienți, de la proprietari individuali și cumpărători până la dezvoltatori, investitori și chiriași corporativi.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe