COD GALBEN: 13-12-2017 ora 12 Intre 12:15 si 14:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și ocazional sub 50 m in Județul Caraș-Severin; COD GALBEN: 13-12-2017 ora 12 Intre 12:00 si 14:00 se va semnala Ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Brașov, Județul Harghita, Județul Covasna;

CURS BNR

EUR
4.6327Down
USD
3.9431Up
GBP
5.2626Up
CHF
3.9757Up
MDL
0.2277Up
BGN
2.3687Down
Sursa: Banca Naţională a României
Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 mar /Agerpres/ - Toţi bugetarii vor avea incluse în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hrană, a precizat joi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, subliniind că draftul legii salarizării va fi gata probabil la finele lunii martie, când vor fi finalizate discuţiile cu toţi partenerii.

"Toţi bugetarii vor avea în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hrană, absolut toţi bugetarii. Dar asta nu ridică probleme, pentru că se reduce nivelul de sporuri, adică vor fi 30% pe ordonator de credite. Ce ne asigurăm noi cu această ocazie este că absolut toată lumea va avea o distribuţie corectă a sporurilor. Nu se mai întâmplă ca până acum, când unii, doar pentru că erau şefi, luau nişte sporuri foarte mari faţă de restul angajaţilor. Fiind obligatoriu ca fiecare bugetar să aibă norma de hrană şi să aibă acest voucher de vacanţă, atunci în nivelul sporurilor trebuie să fie prinse pentru toată lumea. Considerăm că este o variantă mai corectă", a explicat Olguţa Vasilescu, la finalul discuţiilor cu sindicaliştii din Educaţie pe marginea proiectului Legii salarizării bugetarilor.

Aceasta a precizat că la elaborarea proiectului au fost luate în calcul datele de la ministere, dar şi de la sindicate, privind numărul de angajaţi şi salariile în plată la ora actuală.

"Noi am lucrat pe datele pe care ni le-au dat ministerele. Le considerăm pe acelea corecte. Am cerut date şi de la sindicate ca să avem un control încrucişat asupra a ceea ce înseamnă numărul de personal şi salariile care sunt la ora actuală în plată. Deci nu ar trebui să fie niciun fel de probleme. Discuţiile cu toată lumea au fost de maniera: sunt nişte sume în aceste anexe, dacă nu ne vom încadra în anvelopa de 32 de miliarde lei vom mai scădea din ele şi toată lumea a fost de acord. Sigur că diferenţele faţă de anexele pe care ei le-au primit deja nu vor fi foarte mari", a precizat ministrul Muncii.

Aceasta a reafirmat că, în urmă cu o săptămână şi jumătate, reprezentanţii Ministerului de Finanţe au făcut un calcul şi atunci anvelopa ieşea "undeva la 31 de miliarde". După discuţiile cu partenerii sociali, datele vor fi reanalizate de MFP pentru a nu fi depăşit plafonul de 32 miliarde lei.

"Draftul de lege îl vom avea cel mai probabil undeva la finele lunii martie când vom finaliza discuţiile cu absolut toţi partenerii", a mai spus oficialul MMSJ.

În ceea ce priveşte discuţiile cu sindicaliştii din Educaţie, ministrul Muncii a menţionat că discuţiile vor continua şi săptămâna viitoare, pe grupuri de lucru.

"Încă nu avem o concluzie, pentru că s-a stabilit să se lucreze pe grupuri de lucru şi săptămâna viitoare, asta pentru că a fost foarte dificil să avem o discuţie, având în vedere ca erau şi Preuniversitarul şi Universitarul la aceeaşi masă. Atunci am stabilit să fie grupe separate de lucru săptămâna viitoare. Foarte mult nu ar mai fi de corectat, cu atât mai mult cu cât din Universitar am şi avut pe cineva care a lucrat împreună cu noi la această lege a salarizării unitare.(...) Asupra principiilor generale am convenit, aici nu e niciun fel de problema, doar sunt discuţii pe cine ridicăm mai sus faţă de ceilalţi. De exemplu, în Preuniversitar discuţia a fost că pedagogul trebuie să fie un pic mai sus faţă de îngrijitor. Chestiuni de genul acesta care nu ne dau peste cap nici principiile legii nici modul de salarizare sau anvelopa pe care o avem pregătită", a mai spus Lia Olguţa Vasilescu. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu)
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.