Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 4 nov /Agerpres/ - Rata de absorbţie a fondurilor europene din agricultură şi dezvoltare rurală propusă până la finele anului este de circa 10%, ceea ce înseamnă între 800 şi 900 de milioane de euro, din care componenta pentru investiţii va fi de peste 400 de milioane de euro, a declarat, vineri, directorul general al AFIR, David Eugen Popescu.

"Avem proiecte selectate de aproape un miliard de euro şi plăţi autorizate de 650 de milioane de euro, un grad de absorbţie de aproape 7,5% şi un target de 10% până la finele anului. Aceste sume înseamnă doar plăti pentru investiţii ci, totodată, şi plăţi făcute cu sprijinul celor de la APIA pentru măsurile delegate care sunt importante şi consistente în aceste valori. Totuşi, pentru sfârşitul anului, acest 10% pe care îl propunem înseamnă undeva între 800 şi 900 de milioane de euro plătiţi efectiv, vorbim de absorbţie reală, iar componenta pentru investiţii sperăm să fie undeva de peste 400 de milioane de euro. Acest lucru înseamnă o balansare echilibrată între plăţile de investiţii şi plăţile pe suprafaţă", a spus Popescu, la conferinţa "PNDR 2014-2020 - Prezent şi viitor", organizată la INDAGRA.

Acesta a precizat că a fost deja solicitată Comisiei Europene rambursarea unor sume din plăţile efectuate, iar banii plătiţi efectiv se ridică la 290 de milioane de euro.

"Am cerut deja Comisiei o parte din aceşti bani şi i-am şi primit şi cred că din aceste punct de vedere suntem, probabil, cel mai avansat program. Până în prezent am transmis Comisiei Europene trei solicitări de rambursare, din care primele două, totalizând 290 de milioane de euro, au fost deja onorate. Cea de-a treia a fost transmisă în noiembrie, este în curs de autorizare şi cu siguranţă va fi rambursată până la sfârşitul anului", a adăugat Popescu.

Potrivit datelor Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), agenţia a primit din aprilie 2016 şi până în prezent, prin intermediul submăsurilor de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, 12.896 cereri de finanţare pentru proiecte de investiţii în agricultură şi dezvoltarea spaţiului rural. Valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanţare depuse este de peste 1,58 miliarde de euro.

"Dacă vorbim de 2016 suntem în tendinţă pozitivă, sunt 12.000 proiecte depuse, aproximativ 1,6 miliarde de euro şi ne apropiem 120% grad de acoperire a alocărilor. Lucrările merg într-o direcţie bună. Numai în ultimele luni din 2016 ritmul de depunere a devenit din ce în ce mai intens, ceea ce ne bucură", a mai spus Popescu.

Cele mai multe cereri de finanţare, 4.578, au fost depuse on-line pe submăsura (sM) 6.1 'Instalarea tinerilor fermieri', prin care fiecare proiect poate beneficia de maxim 50.000 de euro. Un interes crescut s-a înregistrat şi pentru submăsura 4.1 "Investiţii în exploataţii agricole" pentru care AFIR a primit 721 de cereri de finanţare depuse, de asemenea on-line. Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse pentru sM 4.1 se ridică la 310,2 milioane de euro. Pentru submăsura 4.1a "Investiţii în exploataţii pomicole" s-au depus 119 de cereri de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de aproximativ 54,5 milioane de euro.

În prezent mai sunt sesiuni deschise până pe 30 noiembrie 2016 pentru sM 4.1a şi până pe 15 decembrie 2016, pentru sM 4.2 "Procesarea produselor agricole" şi sM 4.2a "Procesarea produselor din sectorul pomicol".

De asemenea, mai sunt sesiuni active până pe 30 decembrie 2016 sau până la epuizarea fondurilor pentru proiecte de finanţare în cadrul schemelor GBER şi de minimis (stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, pentru procesarea si marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole n.r.) aferente submăsurilor 4.2 şi 4.2a din PNDR 2020, cât şi pentru grupurile de producători (sM 9.1 şi sM 9.1a).AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.