Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Miercurea Ciuc, 17 sep /Agerpres/ - Un studiu de prefezabilitate, finanţat de Guvernul Ungariei, privind realizarea unui aeroport de mici dimensiuni în apropierea municipiului Miercurea Ciuc, a fost lansat sâmbătă în dezbatere publică.

Evenimentul a avut loc la aerodromul aflat în apropierea oraşului, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, şi a secretarului de stat pentru politici naţionale din Guvernul de la Budapesta, Potapi Arpad, cei doi sosind la dezbatere cu un avion de mici dimensiuni.

Studiul de prefezabilitate prevede dezvoltarea aerodromului aflat la câţiva kilometri de Miercurea Ciuc şi transformarea lui într-un aeroport regional. Potrivit documentului, aeroportul ar trebui să ia fiinţă din raţiuni ce ţin de dezvoltarea economică a regiunii, pentru a facilita accesul investiţiilor din partea unor companii internaţionale. De asemenea, locul unde ar urma să fie amplasat aeroportul permite şi înfiinţarea unui parc industrial, care va duce la dezvoltarea economică a zonei.

''Este posibil ca prin aceste măsuri, potenţialul economic al reşedinţei de judeţ şi a zonei Ciucului să crească cu 50 la sută într-un interval de 10 ani, respectiv să crească atractivitatea economică a zonei, să se înregistreze o creştere demografică şi a nivelului de trai, ceea ce va facilita dezvoltarea mult mai intensivă a turismului'', se arată în studiul de prefezabilitate.

Aeroportul va fi dotat, aşa cum prevăd standardele în domeniu, cu turn de control, terminal de pasageri, hangare dar şi săli unde oamenii de afaceri vor putea să aibă diverse întâlniri. Pista ar urma să fie menţinută cea actuală, dar se intenţionează şi realizarea unora noi iar avioanele folosite ar urma să fie unele de dimensiuni mai reduse.

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat că această dezbatere publică este necesară pentru a vedea care este opinia locuitorilor despre investiţie şi dacă realizarea unui aeroport reprezintă o nevoie socială. El a ţinut să puncteze că aeroportul va fi folosit pentru transportul bolnavilor care trebuie să ajungă în diverse centre universitare din ţară sau străinătate, pentru aeronavele care transportă organe, când situaţia o va impune, în condiţiile în care Spitalul din Miercurea Ciuc este acreditat pentru prelevarea de organe, pentru aeronavele ce vor fi folosite la stingerea incendiilor de pădure, pentru deplasarea oamenilor de afaceri interesaţi să investească în zonă sau pentru turiştii care doresc să ajungă mai repede în Harghita. De asemenea, ar putea folosi aeroportul de la Miercurea Ciuc şi cei care participă la partide de vânătoare în pădurile din judeţ.

Borboly Csaba consideră că, în condiţiile în care prin Harghita nu trece nicio autostradă şi accesul către alte zone din ţară se face greu, realizarea unei legături aeriene ar putea duce la creşterea investiţiilor în judeţ.

''Eu n-aş dori să facem o investiţie din bani publici, pentru că dacă nu este o nevoie socială, nu e nevoie în spatele căreia să fie şi oameni care vor folosi, atunci nu merită această investiţie şi eu sper că şi prin urma acestei dezbateri publice, cât mai mulţi oameni vor solicita şi vor înţelege că asta este o oportunitate, atât pentru business, cât şi pentru turism şi alte activităţi şi când forţa publică trece peste un prag critic, atunci eu cred că investiţia se va face'', a spus Borboly. Potrivit sursei citate, pentru realizarea unui mini aeroport internaţional este nevoie de câteva milioane de euro, dar pentru unul asemănător celui de la Tuzla, care să respecte cerinţele Schengen, ar fi necesari maximum 500.000 de euro.

Preşedintele CJ Harghita a subliniat că aeroportul de la Miercurea Ciuc nu va concura cu cel din Târgu Mureş sau Braşov, şi a recunoscut că şi-ar dori ca aici să facă escală cursa Tarom Bucureşti-Budapesta.

Prezent la eveniment, secretarul de stat pentru politici naţionale din Guvernul de la Budapesta, Potapi Arpad, a declarat că dezvoltarea aeroportului este motivată, întrucât ''traficul pe drumurile publice între aceste oraşe şi regiuni este uriaş''. El a spus că pentru a ajunge în zonă, de la Budapesta, are nevoie de trei zile, dintre care două le petrece pe drum şi, întrucât companiile aeriene mai mari nu găsesc profitabilă construirea unui aeroport, e important că autorităţile şi întreprinzătorii locali au decis să se ajute singuri.

''Mă bucur că Consiliul Judeţean s-a pus în fruntea acestei mişcări, mă bucur că şi localităţile mai mici şi municipalitatea s-au alăturat acestei idei şi împreună vor dezvolta iniţial documentaţia, apoi investiţia. Acum suntem într-o perioadă favorabilă, când putem accesa bani europeni, totdeauna spunem că aceste ocazii nu se mai repetă şi trebuie să folosim aceste resurse printr-o dezvoltare comună europeană româno-maghiară, am avea succes şi aici şi în alte locuri. Aceste idei nu trebuie să le realizăm unul împotriva celuilalt, ci să le dezvoltăm în convergenţă, fiindcă unele depind de celelalte'', a declarat secretarul de stat Potapi Arpad, potrivit traducerii oficiale.

Studiul de prefezabilitate a fost finanţat de Guvernul Ungariei cu 10.000 de euro, beneficiari fiind Consiliul Judeţean Harghita şi Asociaţia pentru judeţul Harghita. Documentul va sta în dezbatere publică 45 zile, iar aeroportul ar urma să se realizeze printr-un parteneriat public-privat. AGERPRES/(A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Nona Jalbă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.