COD PORTOCALIU: 05-07-2020 ora 10 Intre 05 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 23:00Fenomene vizate se va semnala 05 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 23:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 sep /Agerpres/ - Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită preşedintelui Klaus Iohannis să includă în discuţiile cu preşedintele Franţei, François Hollande, şi anularea aplicării regulilor Legii Macron în domeniul transporturilor rutiere.

Conform unui comunicat remis luni AGERPRES, transportatorii rutieri cer includerea pe agenda întâlnirii bilaterale problematica legii salariului minim din Franţa (Legea Macron), care se aplică şi firmelor de transport din România ce efectuează operaţiuni de transport internaţional de marfă şi persoane către sau dinspre Franţa sau operaţiuni de cabotaj pe teritoriul Franţei.

UNTRR consideră că, prin aplicarea de către Franţa a unui salariu minim în transporturi, se încalcă suveranitatea unui stat membru UE faţă de alt stat membru şi solicită autorităţilor române să intervină pentru suspendarea aplicării Legii Macron.

Transportatorii rutieri atrag atenţia că măsurile protecţioniste în transporturile rutiere adoptate de ţări precum Franţa sau Germania urmăresc 'majorarea costurilor de operare ale transportatorilor români pentru a le reduce competitivitatea şi, în final, a-i elimina de pe piaţă şi nu creşterea bunăstării pentru şoferii profesionişti'.

'Industria transporturilor rutiere din România solicită sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis în a cere preşedintelui Franţei măsuri urgente pentru anularea aplicării regulilor Legii Macron în domeniul transporturilor rutiere. Această legislaţie protecţionistă este inadecvată, nedreaptă, limitează libertăţile europene şi ne va aduce tuturor numai consecinţe negative', a spus secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu.

Transportatorii rutieri spun că demersurile UNTRR şi ale industriei europene a transporturilor rutiere nu sunt împotriva reglementarilor europene pe care România şi transportatorii estici, inclusiv români, le respecta, ci sunt împotriva interpretărilor naţionale protecţioniste ale reglementărilor europene, precum legea salariului minim din Germania (MiLoG) sau Franţa (Macron).

'Tocmai pentru că aceste legi încalcă reglementările europene, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva Germaniei şi a luat, luna aceasta, măsuri legale împotriva Franţei', se arată în comunicatul UNTRR.

Din cauza pericolului că aceste măsuri naţionale vor conduce la o fragmentare a pieţei UE, miniştrii Transporturilor din 11 state membre, printre care şi România, au adresat Comisiei Europene o scrisoare comună.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este o organizaţie profesională şi patronală care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.