COD GALBEN: 28-01-2020 ora 10 Intre 28 ianuarie, ora 20:00 - 29 ianuarie, ora 18:00Fenomene vizate și zone afectate COD GALBEN: 28-01-2020 ora 23 Intre 23:00 si 02:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze de 55-60 km/h in Județul Arad, Județul Bihor, Județul Timiş; COD PORTOCALIU: 28-01-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ninsoare moderată cantitativ și intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 110...120 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, determinând scăderea vizibilităţii in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 sep /Agerpres/ - Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a adus o serie de modificări procedurilor de soluţionare a litigiilor dintre clienţi şi bănci, printre care şi cea care presupune ca şi litigiile ce implică sume mai mici de 1.000 de lei să poată fi soluţionate prin acest mecanism.

'În urma analizei dosarelor primite de Centrul SAL, a cerinţelor consumatorilor, a cauzelor care constituie motivul declanşării litigiilor, Colegiul de Coordonare al CSALB a decis îmbunătăţirea procedurilor SAL, astfel încât acestea să fie cât mai uşor de înţeles şi de îndeplinit de către consumatori, comercianţi şi conciliatori. În acelaşi timp, s-a urmărit şi adaptarea procedurilor la tipologia litigiilor existente', se arată într-un comunicat al CSALB transmis, luni, AGERPRES.

Astfel, a fost eliminat plafonul de 1.000 de lei, adică limita sub care nu se demarau până acum procedurile de soluţionare alternativă la CSALB. Acum, indiferent cât este prejudiciul reclamat de consumator, oricine are dreptul la rezolvarea amiabilă a litigiului, se menţionează în comunicat.

În privinţa procedurii SAL finalizată cu propunerea unei soluţii, a fost introdusă etapa de Filtru derulată de Secretariatul de Procedură, în care se completează dosarul, ambele părţi acceptă să intre în procedură, iar conciliatorul este confirmat de părţi. Apoi, conciliatorului i se pune la dispoziţie dosarul complet care să-i permită analiza şi pronunţarea Hotărârii de Admisibilitate.

'Acesta este momentul în care începe, efectiv, procedura de conciliere. Până acum, conciliatorul se pronunţa numai pe cererea consumatorului, fără a avea informaţii de la comerciant', se mai arată în comunicat.

În continuare, oricare dintre părţi se poate retrage din procedură în orice moment sau poate alege dacă acceptă sau nu soluţia propusă.

'Implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară. Hotărârea pe care conciliatorul o pronunţă ca urmare a acceptării de către părţi a Notei de Soluţionare, dacă nu este atacată în termen de 15 zile, devine titlu executoriu', se subliniază în comunicatul citat.

În această procedură, părţile au dreptul să aibă reprezentanţi legali sau mandataţi, iar consumatorii pot fi reprezentaţi şi de asociaţiile de consumatori.

Procedura SAL finalizată cu impunerea unei soluţii presupune că părţile au timp, înainte de constituirea Tribunalului Arbitral, să decidă dacă rămân în procedura cu soluţie impusă sau aleg cealaltă procedură, cu soluţie propusă.

În această procedură, nu mai este obligatoriu ca toate documentele să fie depuse pe suport hârtie, ci există acum posibilitatea ca acestea să fie transmise pe e-mail. Hotărârea arbitrală se comunică, însă, în mod obligatoriu, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Soluţia pronunţată de Tribunalul Arbitral este obligatorie pentru părţi, dar implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară.

'Consumatorul poate fi asistat/reprezentat de un avocat al cărui onorariu îl suportă şi, de asemenea, poate solicita ca judecata să se facă şi în lipsă', se mai arată în comunicat.

Ambele proceduri sunt gratuite pentru consumatori.

Potrivit CASLB, în acest moment, 144 de consumatori au depus cereri conforme de soluţionare amiabilă a litigiului cu un comerciant. În 27 de cazuri, în care cererile au fost conforme şi documentele complete, s-au constituit dosare şi au fost trimise la conciliatori. Dintre acestea, 18 sunt soluţionate, iar opt sunt în lucru. Alte 36 de cereri se află în faza de filtru. AGERPRES/(AS-autor: Ana-Maria Vasile, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.