COD GALBEN: 24-08-2019 ora 15 Intre 15:30 si 17:00 se va semnala descărcări electrice, averse ce vor cumula local 20-25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat conditii de grindină de mici dimensiuni in Județul Alba, Județul Alba, Județul Mureş, Județul Mureş, Județul Harghita; COD PORTOCALIU: 24-08-2019 ora 15 Intre 15:10 si 16:00 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici si medii. in Județul Cluj; COD GALBEN: 24-08-2019 ora 14 Intre 14:30 si 16:00 se va semnala frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula local 25...30 l/mp,, intensificări ale vântului, posibil grindină de dimensiuni mici in Județul Bihor; COD GALBEN: 24-08-2019 ora 14 Intre 14:15 si 16:00 se va semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula local 25 ... 30 l/mp, izolat grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului. in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 aug /Agerpres/ - Românii din străinătate care vor să se întoarcă în ţară vor primi un grant de până la 50.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere, potrivit unui proiect de program guvernamental, care va fi lansat în dezbatere publică la începutul lunii septembrie, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).

Programul va fi implementat de Ministerul Fondurilor Europene şi va avea un buget total de 30 de milioane de euro, care vor proveni din fonduri europene, prin Programul Operaţional Capital Uman. Fiecare beneficiar va primi până la 50.000 de euro, adică 90% din totalul investiţiei.

"Încă din februarie am căutat să creăm un program care să atragă potenţiali antreprenori români care au deja experienţă în străinătate. Am decis la nivel de Guvern să implementăm acest program cât mai repede, în această toamnă. Mizăm pe o schemă cu un buget total de 30 de milioane de euro din POCU (Programul Operaţional pentru Capital Uman - n. r.) prin care să stimulăm românii din diaspora să se întoarcă prin investiţii şi antreprenoriat", a spus Vrînceanu.

Potrivit acestuia, viitorii antreprenori vor beneficia şi de consultanţă şi training în afaceri.

"Din punctul meu de vedere, este important, în primul rând, să oferim nu doar granturi, ci şi consultanţă, training, cursuri pentru cei care vor beneficia de aceste granturi. În al doilea rând, este important să promovăm în mod onest aceste programe, întrucât am observat în piaţă că încrederea în stat şi administraţie a românilor plecaţi este foarte redusă şi ei au senzaţia că li se iau bani, nu li se dau", a arătat secretarul de stat.

El a amintit că există în piaţă un număr mare de granturi lansate, cu bani de la stat sau bani europeni, însă potenţialii beneficiari nu ştiu de existenţa acestora.

Vrînceanu a adăugat că este de preferat ca românii care se întorc să îşi deschidă un business în zona lor de expertiză, spre exemplu cine a lucrat în construcţii să îşi deschidă o firmă în acest sector, iar cine a îngrijit persoane vârstnice să deschidă un azil de bătrâni.

"Acestea sunt modele de business destul de greoaie, tocmai din această cauză este importantă să le oferim şi consultanţă, nu doar granturi", a precizat el.

Oficialul ministerial a mai spus că în categoria potenţialilor beneficiari se vor încadra şi studenţii care au studiat în străinătate şi vor să se întoarcă în ţară, nu doar cei care au lucrat în afară. Criteriile finale de eligibilitate pentru beneficiari vor fi stabilite în cadrul procesului de consultare publică, proces care va fi demarat la începutul lunii septembrie, a adăugat Claudiu Vrînceanu.

Secretarul de stat în MECRMA a participat marţi la consultările din cadrul proiectului "România competitivă", cu tema Diaspora - "Mobilitatea forţei de muncă: brain-regain'.

Conform MECRMA, în cadrul proiectului "România competitivă", au fost programate o serie de 16 sesiuni consultative pe baza celor peste 90 de măsuri economice identificate care pot contribui la definirea unei viziuni de consens în ceea ce priveşte o creştere economică sustenabilă până în anul 2020. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.