Bostan (MCSI): Unii profesori își bat joc de meserie; justificarea cu salariul mic, o imbecilitate

 •  Economie
3315 afişări

Unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate, a declarat, marți, ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, într-o conferință de specialitate.

adff417f-fce0-49e4-9b23-4dcbdfb23080

"Eu văd părinții la școală. Eu sunt părinte. Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori pur și simplu își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-ți demisia. Dar nu să îți bați joc de viitorul copilului. Justificarea că 'am salariu mic' e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis...", a spus Bostan.

În opinia sa, gratuitatea este o reminiscență a anilor de comunism.

"Mentalitatea comunistă a fost așa: să primesc gratis educație. Atunci nu cer în partea cealaltă la ghișeu calitate. Să primesc gratis curent, de exemplu. Nu m-ar deranja foarte mult că s-ar opri curentul la ora 12,00. După părerea mea, orice serviciu trebuie plătit într-o formă sau alta. Pentru foarte mulți părinți dacă ar simți că în fiecare lună dau ceva, o sumă, ar conștientiza că nimic nu e gratis. La noi, în mentalul colectiv, a intrat prea adânc gratuitatea. Atunci nimeni nu mai înțelege cum funcționează statul de fapt. Ar trebui făcute seminarii despre funcționarea statului. Atunci nu ar mai veni cu cereri care sunt de neîmplinit sau de nerezolvat. Spunem tot timpul 'să se dea'. Nu avem în partea cealaltă 'de unde'. Părerea mea este că e o reminiscență a celor 50 de ani de comunism", a mai afirmat ministrul Comunicațiilor.

Acesta a precizat că munca ar trebui legată de performanță și a subliniat că nu este de acord cu sistemul de salarizare existent în prezent în Educație.

"Ar trebui legată cumva munca de performanță. Eu nu sunt de acord cu sistemul de salarizare existent în acest moment (în sectorul Educației n.r.). Bugetul nostru nu ține (la mărirea salariilor n.r.). În momentul de față deficitul bugetar prognozat este de 3%, anul viitor este o prognoză care spune că e undeva de 3,6%, cu toate măririle date de Parlamentul actual, care a tot dat, ceea ce înseamnă posibilitatea intrării României într-o procedură de deficit bugetar excesiv. O mărire de salarii în zona asta de Educație nu ar provoca decât pagube pe următorii 2-3-5 ani, dar pagube pe care nu le mai poți recupera", a spus Bostan.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)

Citiți și:

* VIDEO UPDATE Iolu: Cioloș i-a cerut ministrului Bostan să își ceară scuze, declarațiile sale sunt regretabile

* Bostan le cere scuze profesorilor dedicați meseriei și precizează că nu a generalizat, declarațiile fiind făcute într-un context de dezbatere

* Senat: Comisia pentru învățământ cere demisia ministrului Bostan

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe