Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 iun /Agerpres/ - Pe lista datornicilor persoane fizice erau peste 400.000 de nume la începutul lunii aprilie 2016, dar numărul s-a redus la jumătate până la momentul publicării, respectiv 16 mai 2016, având în vedere că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis notificări cu privire la datoriile existente, a declarat miercuri preşedintele ANAF, Dragoş Doroş.

"Publicarea listelor a început în luna mai, dar s-au publicat mai întâi contribuabilii persoane juridice, iar persoanele fizice la jumătatea lunii mai. În acest interval, lista cu persoane fizice aproape s-a înjumătăţit, pentru că am trimis notificări, am avut un dialog permanent şi le-am cerut oamenilor să îşi aducă datoriile la zi. Dacă publicam lista la începutul lunii aprilie, erau de două ori mai multe persoane fizice decât am publicat în a doua jumătate a lunii mai", a explicat Doroş.

Potrivit acestuia, publicarea listelor poate fi considerată un succes total. "La contribuabilii mari, mijlocii şi mici nu am avut nicio problemă. Singurele probleme au fost la persoanele fizice, la care, din 185.000, Autoritatea pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a semnalat şapte inadvertenţe, care înseamnă 0,003% din total. Noi ne dorim să nu fie nicio inadvertenţă, dar cred că suntem într-o statistică bună", a mai spus Doroş.

Preşedintele ANAF a răspuns unor întrebări cu privire la publicarea de către Fisc şi a listelor cu persoanele cu mari averi şi risc fiscal, dar şi a datoriilor pe care statul le are la contribuabili. Doroş explicat că, în aceste cazuri, ANAF nu are baza legală necesară publicării informaţiilor respective.

Lista cu persoanele fizice care figurează cu restanţe la Fisc mai mari de 1.500 de lei, la data de 31 martie 2016, şi neachitate, a fost publicată în 16 mai şi conţine 187.230 de contribuabili, care totalizează obligaţii fiscale restante de 3,4 miliarde de lei, rezultate inclusiv din activităţi economice independente sau profesii libere.

Instituţia preciza, la data respectivă, că din totalul restanţelor se pot recupera circa 2,3 miliarde de lei (67,6%).

Potrivit Fiscului, contribuabilii cu restanţe fiscale înregistrate au primit notificări prealabile şi li s-a oferit astfel posibilitatea stingerii datoriilor sau clarificării situaţiei fiscale, iar în cazul în care astfel de situaţii sunt constatate de contribuabili după publicare, listele vor fi actualizate la cererea acestora. AGERPRES/(AS - autor: Ana-Maria Vasile, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.