Asociația Proprietarilor de Aeronave: Guvernul ar trebui să scutească de accize combustibilul pentru aviația de mici dimensiuni

 •  Economie
1469 afişări

Guvernul ar trebui să scutească de accize combustibilul pentru aviația de mici dimensiuni, ceea ce ar duce la dezvoltarea acestui sector, a declarat, marți, Radu Merica, președintele Asociației Proprietarilor de Aeronave și a Piloților, în cadrul conferinței PRIA Aviation.

569236ba-c05f-4226-830e-c43562d342dd

"Puțini sunt cei care știu că un litru de benzină de avion costă undeva între 2,5 și 3 euro. Când am avut o discuție cu cineva din Ministerul de Finanțe relativ la scutirea de accize la combustibilul de aviație pentru o perioadă de câțiva ani pentru a impulsiona un pic această industrie, ei au râs de mine și au spus "Voi, cei cu probleme de lux..." Ei au uitat însă să înțeleagă că, în România, cantitatea de combustibil de avion care se vinde este infimă, vorbim de câteva zeci de tone pe an în toată România, iar veniturile din accize pentru stat sunt nesemnificative, față de cât business ar putea genera dacă benzina aceasta ar fi fără acciză și ar costa undeva între 1,5 și 1,7 euro pe litru, cam aici ar fi un litru fără taxe. Repet, este la îndemâna Guvernului să ia aceste măsuri", a susținut Merica.

El a adăugat că potențialul de dezvoltare a aviației de mici dimensiuni în România este imens.

"Dacă ar fi să ne uităm la numărul de aeronave, suntem foarte, foarte departe de orice medie europeană. Nu cred că avem mai mult de 50 de aeronave de categoria a patra, deci sub 2 tone. Poate la nivel ultraușor să avem 100 — 200 de aeronave, la o populație de 20 de milioane. Dacă aeroportul Băneasa ar fi în Ungaria, probabil ar fi cel puțin 100 de avioane private parcate, care să aibă nevoie de combustibil, de mentenanță, care să genereze business inclusiv pe orizontală", a mai spus reprezentantul proprietarilor de aeronave.

"O problemă este accesul aeronavei în aeroport. Puțini sunt cei care știu că, pentru a ajunge la bordul avionului în aeroport, este o întreagă aventură: formalități, declarații, handling, costuri. Nu poți să dezvolți aviația când, din plăcere și necesitate, transformi totul într-o belea. Când știi că trebuie să te duci să aștepți pe holuri și să plătești handling pe fiecare aeroport îți taie orice chef de a folosi avionul și atunci te duci cu trenul sau cu TAROM-ul unde ai treabă", a completat Merica.

Potrivit acestuia, în țară sunt foarte puține aerodromuri, comparativ cu alte state europene, unde ar putea ateriza avioane de mici dimensiuni. "Acest lucru arată un necesar de investiții unde s-ar putea crea joburi foarte bine plătite", a mai susținut Radu Merica.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres