Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 16 mai /Agerpres/ - Activele nete ale fondurilor deschise locale de investiţii locale au avut o evoluţie staţionară în luna aprilie, nivelul atins fiind de 21 miliarde de lei (4,7 miliarde de euro), iar creşterea de la începutul anului, de 0,2%, este în continuare modestă, potrivit datelor publicate luni de Asociaţia Administratorilor de Fonduri.

Fondurile locale au înregistrat în aprilie ieşiri nete de 17,7 milioane de lei (4 milioane de euro), fiind vizate şi în această lună în special fondurile de obligaţiuni (minus 48 milioane lei), cele diversificate (minus 9,3 milioane lei) şi în mai mică măsură cele de randament absolut (minus 3 milioane lei), cele monetare (minus 2,7 milioane lei), cele cu capital protejat (minus 1,5 milioane lei) şi cele de acţiuni (minus 1,4 milioane lei ).

Potrivit sursei citate, mare parte din ieşirile nete înregistrate de toate aceste categorii de fonduri au fost compensate de intrările nete ale celorlalte fonduri (+48,2 milioane lei).

Activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au scăzut cu 0,6%, comparativ cu luna martie, până la nivelul de 2,33 miliarde de lei (520 milioane de euro) şi au înregistrat de la începutul anului o scădere de 1%.

De asemenea, fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 10% din totalul fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna aprilie, spre deosebire de fondurile locale, subscrieri nete pozitive de 7,9 milioane de lei (1,8 milioane de euro).

Activele nete ale celor 23 de fonduri închise (locale şi străine) au scăzut cu 1,5% în luna raportată, rămânând la nivelul de aproximativ 480 de milioane de lei (107 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat ieşiri nete în luna aprilie de 1,2 milioane lei (0,27 milioane euro).AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.