COD PORTOCALIU: 16-06-2021 ora 10 Intre 16 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 23:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului COD GALBEN: 16-06-2021 ora 10 Intre 16 iunie, ora 23:00 – 17 iunie, ora 10:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 16-06-2021 ora 16 Intre 16:20 si 17:30 se va semnala averse care vor depăși 20...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină in Județul Arad, Județul Timiş; COD GALBEN: 16-06-2021 ora 15 Intre 15:45 si 17:00 se va semnala averse care vor depăși 20...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină in Județul Caraş-Severin, Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 16-06-2021 ora 15 Intre 15:30 si 17:00 se va semnala averse care vor depăși 20...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină in Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 11 mai /Agerpres/ - Şeful Societe Generale, Frederic Oudea, a răspuns miercuri întrebărilor senatorilor francezi determinate de dezvăluirile din scandalul Panama Papers, respingând acuzaţiile că banca ar fi implicată în evaziune fiscală, transmite Reuters.

Potrivit unor informaţii publicate anterior în cotidianul francez "Le Monde", Societe Generale ocupă poziţia a patra în topul băncilor care au creat cele mai multe societăţi offshore prin intermediul cabinetului de avocatură panamez Mossack Fonseca, după grupul bancar britanic HSBC şi băncile elveţiene UBS şi Credit Suisse. Şi alte bănci franceze - BNP Paribas, Credit Agricole şi Credit Mutuel - sunt acuzate că ar avea relaţii cu paradisurile fiscale.

Frederic Oudea este acuzat de senatori că i-ar fi indus în eroare în 2012, când a declarat că SocGen şi-a închis operaţiunile din Panama şi alte paradisuri fiscale. La audierea publică de miercuri, Oudea a reafirmat că, începând din 2012, banca nu mai are în Panama birouri sau angajaţi.

"Să faci aluzie că Societe Generale este în centrul evaziunii fiscale este ceva fals şi nejustificat", a afirmat Oudea.

Senatorul care a condus Comitetul Senatului care a analizat în 2012 relaţiile SocGen cu paradisurile fiscale, Philippe Dominati, a afirmat miercuri că nu există motive pentru a-l acuza pe Oudea că ar fi dezinformat Senatul în timpul audierilor din 2012.

Şeful Societe Generale le-a spus senatorilor că din 2012 banca nu a deschis nici o companie offshore înregistrată în Panama pentru a gestiona averile clienţilor folosind firma Mossack Fonseca, cu o singură excepţie temporară. A fost înfiinţată o societate pentru un cetăţean de naţionalitate belgiană, cu rezidenţa fiscală în Elveţia. Compania a fost închisă după trei luni, deoarece clientul a decis să nu o folosească, a explicat Frederic Oudea.

Acesta a adăugat că înainte de 2012 SocGen a deschis o serie de structuri offshore folosind Mossack Fonseca. În prezent, banca are 66 de conturi active de clienţi legate de Mossack Fonseca, dar acestea sunt legale şi transparente din punct de vedere fiscal, a dat asigurări şeful grupului bancar francez.

În aprilie, sediul central al Societe Generale a fost percheziţionat în cadrul anchetei preliminare demarate de Parchetul francez pentru "fraudă fiscală agravată", ca urmare a dezvăluirilor din scandalul Panama Papers, a anunţat un purtător de cuvânt al băncii.

Conform "Le Monde", Societe Generale deţine 979 de societăţi offshore înfiinţate în paradisuri fiscale cu ajutorul cabinetului de avocatură Mossack Fonseca.

Cotidianul subliniază că, deşi ritmul de înfiinţare a societăţilor offshore a încetinit după 2012 şi o serie de structuri au fost închise, "aproximativ 100 dintre entităţile înfiinţate de Societe Generale prin intermediul Mossack rămân active". Un număr similar de structuri au fost cedate altor gestionari şi îşi continuă activităţile.

În replică, Societe Generale afirmă că, începând din 2012, nu mai deţine, direct sau indirect, nicio societate activă în statele sau teritoriile non-cooperante.

"Structurile la care se face referire în media nu sunt deţinute de Societe Generale, ci de clienţii săi. Chiar dacă legislaţia franceză nu prevede nicio restricţie privitoare la relaţiile cu clienţii din aceste jurisdicţii, Societe Generale a adoptat de mai mulţi ani o politică proactivă pentru a se asigura că activităţile sale respectă cele mai ridicate standarde în materie de luptă împotriva fraudei şi evaziunii fiscale", se arată într-un comunicat al băncii franceze.

O anchetă realizată de către circa 100 de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de ''Panama Papers'', provin de la casa de avocatură Mossack Fonseca. Numele băncilor elveţiene Credit Suisse şi UBS, britanică HSBC şi franceză Societe Generale au fost menţionate în cadrul acestei afaceri.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în toată lumea. În România, BRD - Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă, după totalul activelor. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.