AGERPRES utilizeaza cookie-uri pentru a va personaliza si imbunatati experienta pe website-urile noastre si pentru scopuri de marketing. Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla mai multe, cititi Politica de cookie.
New York, 6 apr /Agerpres/ - Compania americană Pfizer Inc renunţă la planificata achiziţionare de 150 miliarde de dolari a rivalei Allergan Plc, după ce administraţia Obama a luat în vizor tranzacţia în urma căreia Pfizer şi-ar fi mutat sediul fiscal în Irlanda, unde este înregistrat şi Allergan, pentru a beneficia de o taxă pe companii mai mică, transmite MarketWatch, care citează surse ce au dorit să-şi păstreze anonimatul.
În Irlanda, taxa pe companii este de 12,5%, faţă de 35% în SUA. Allergan încă derulează majoritatea operaţiunilor din New Jersey (SUA).
Cele două companii farmaceutice urmau să anunţe tranzacţia miercuri dimineaţa, după ce Consiliul de Administraţie al Pfizer a decis marţi oprirea negocierilor, susţin sursele. Dacă Pfizer ar fi preluat Allergan - producătorul Botox - ar fi devenit cel mai mare producător mondial de medicamente.
Marţi, acţiunile Allergan au scăzut cu 15%, un indiciu că mulţi investitori se aşteptau la eşecul tranzacţiei. Titlurile Pfizer au urcat cu 2,1%.
În 2014, Pfizer a încercat fără succes să preia producătorul britanic de medicamente AstraZeneca Plc, pentru 118 miliarde de dolari.
Preluarea Allergan de către Pfizer ar fi dat naştere unui colos farmaceutic cu o valoare de piaţă de 330 miliarde de dolari şi vânzări anuale de peste 60 de miliarde de dolari, devansând cu mult actualul număr doi de pe piaţa farmaceutică americană, Merck & Co, care realizează vânzări anuale de aproximativ 40 de miliarde de dolari.
Începând din 2014, sectorul farmaceutic a trecut printr-un val de fuziuni şi achiziţii, în urma căruia marii producători de medicamente şi-au preluat rivalii mai mici, iar numărul producătorilor de medicamente generice s-a redus în urma consolidării. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.