Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 mar /Agerpres/ - Numărul turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică din România a fost de 2,231 milioane, iar cheltuielile totale ale acestora au fost de 5,634 miliarde de lei, adică 2.525 lei în medie de persoană, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis, joi, AGERPRES.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în anul 2015, l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (55,9% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 59,5% din total.

Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România anul trecut l-au reprezentat călătoriile în scop particular (44,1% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (62%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (53,3%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (90,2%).

Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 16,4%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,7%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 38,4% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri 35,4%.
Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut anul trecut o pondere de 61% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 52,1% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România în 2015 a fost avionul (77,8% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 12,5%, urmate de autocare şi autobuze cu 8,7%, alte mijloace ( tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1%.

În ceea ce priveşte trimestrul IV al anului trecut, principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (57,9% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 54,8% din total.

Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-au reprezentat călătoriile în scop particular (42,1% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (63%).

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în ultimele trei luni ale anului trecut, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (50,8%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (88,4%).

Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 15,9%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 37,5% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor 35,3%.

Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 59,8% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 73,6% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 47,9% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 29,5% şi-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România în trimestrul IV din 2015 a fost avionul (78,5% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 11,6%, urmate de autocare şi autobuze cu 9,4%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 0,5%. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.