COD PORTOCALIU: 17-01-2018 ora 14 Intre 18 ianuarie, ora 01 - 18 ianuarie, ora 17 se va semnala precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori COD GALBEN: 18-01-2018 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h, izolat 70 km/h in Județul Mehedinţi, Județul Olt, Județul Dolj; COD PORTOCALIU: 18-01-2018 ora 10 Intre 10:15 si 16:00 se va semnala - intensificări ale vântului cu rafale de 70 - 85 km/h, ninsoare viscolită, vizibilitate redusă sub 50 m. in Județul Constanța; COD GALBEN: 18-01-2018 ora 10 Intre 10:00 si 16:00 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 60...70 km/h in Județul Buzău, Județul Brăila, Județul Ialomița, Județul Călărași; COD GALBEN: 18-01-2018 ora 10 Intre 10:00 si 15:00 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55...60 km/h in Județul Teleorman;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 mar /Agerpres/ - Stabilirea unui nivel crescut al avansului la credite reprezintă un efect direct al eliminării de către Legea dării în plată a tuturor garanţiilor aferente creditului, cu excepţia ipotecii imobiliare, şi corespunde regulilor unei practici bancare prudente, precizează, marţi, Banca Naţională a României, într-un comunicat remis AGERPRES.

În cadrul emisiunii După 20 de ani difuzată de ProTV în data de 06.03.2016, cu privire la aspecte ce conduc la mărirea avansului de către instituţiile de credit, domnul Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, a avut în vedere Legea nr. 29/2015 de aprobare a OUG nr. 113/2013, act normativ care transpune Directiva Europeană privind cerinţele de capital (CRD IV). Prin urmare, reprezentantul BNR nu a făcut referire la aşa numita lege bail-in (în fapt Legea nr 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit), cum se menţionează în mod eronat în diferite publicaţii care au preluat comentariile iniţiatorului legii privind darea în plată (deputatul Daniel Zamfir - n.r.) Precizăm că actul normativ de transpunere a Directivei CRD IV solicită instituţiilor de credit să îşi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii bancare, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora. Stabilirea unui nivel crescut al avansului la credite corespunde acestor reguli şi reprezintă un efect direct al eliminării de către legea dării în plată a tuturor garanţiilor aferente creditului, cu excepţia ipotecii imobiliare, precizează banca centrală.

Deputatul PNL Daniel Zamfir a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Camera Deputaţilor, că viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a confirmat, într-o emisiune televizată, că nu legea dării în plată este motivul pentru care băncile măresc avansul, ci legea bail-in".

"Deci, iată, până la urmă a deconspirat tot acest şantaj din ultimele luni al băncilor care spuneau şi continuă să spună că măresc avansul din cauza legii dării în plată. Ori, afirmaţia clară a viceguvernatorului că din cauza legii bail-in-ului băncile sunt obligate să mărească avansurile - asta, până la urmă, arată că tot ce a fost cu darea în plată (...) - că se vor mări avansurile, că nu vor mai beneficia tinerii - a fost un şantaj pe care l-au practicat băncile în toată această perioadă", a precizat Zamfir.

Mai mult, el a catalogat drept o mare minciună afirmaţia potrivit căreia creditarea în România va dispărea din cauza legii dării în plată.

"Ceea ce face BNR zilele acestea, din punctul meu de vedere, este inacceptabil. L-am auzit ieri (luni - n.r.) pe viceguvernatorul Băncii Naţionale (Bogdan Olteanu - n.r.) spunând că în România există riscul să dispară creditarea imobiliară. Aşa ceva e absolut de neimaginat. Până la urmă, eu cataloghez tipul acesta de declaraţii continue un soi de instigare, este practic o instigare. (...) A spune că va dispărea creditarea în România din cauza legii dării în plată este o mare minciună", a subliniat Daniel Zamfir.

Senatorii au adoptat, săptămâna trecută, în unanimitate, proiectul Legii privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul Prima casă să fie inclus în acest act normativ. Ei au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului Prima casă şi au introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanţei dintr-un contract de credit prin dare în plată, valoarea contractului de credit, la momentul acordării, nu trebuie să depăşească 150.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb al BNR în ziua încheierii contractului, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţă.

În timpul dezbaterilor, reprezentantul ministerului Finanţelor, secretarul de stat Enache Jiru, a spus că MF susţine punctul de vedere al BNR, arătând că aplicarea actului normativ asupra programului Prima casă ar duce la blocarea acestuia. AGERPRES/ (AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.