Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 1 mar /Agerpres/ - Numărul şomerilor în Germania a scăzut în februarie pentru a cincea lună consecutiv, în timp ce rata şomajului a rămas la minimul istoric atins în ianuarie, ceea ce înseamnă că în pofida afluxului de refugiaţi relansarea celei mai mari economii europene continuă, informează AFP.

Potrivit cifrelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, publicate marţi de Oficiul Federal pentru Muncă, numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât luna trecută cu 10.000, până la cifra ajustată de 2,723 milioane de persoane, iar rata şomajului a rămas până la 6,2%, cel mai mic nivel înregistrat după reunificare.

"Piaţa muncii continuă să evolueze într-o manieră pozitivă în contextul unei creşteri economice moderate", a declarat preşedintele Oficiului Federal pentru Muncă, Frank-Juergen Weise.

În mod normal, rata şomajului ar fi trebuit să crească în ultimele luni în Germania, având în vedere numărul mare de imigranţi care odată ajunşi în Germania sunt înregistraţi ca refugiaţi şi solicitanţi ai unui loc de muncă. Însă având în vedere durata procedurilor, acest lucru ar putea să se facă resimţit abia spre sfârşitul acestui an. Între timp, piaţa muncii din Germania profită de o cerere internă solidă, care susţine creşterea primei economii europene, în timp ce încetinirea economiilor emergente, în frunte cu China, a redus apetitul pentru exporturile germane. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.